Acasă Social București: GRSP  România susține legea privind obligativitatea celor care conduc mașini cu...

București: GRSP  România susține legea privind obligativitatea celor care conduc mașini cu volanul pe partea dreaptă de a face cursuri suplimentare

DISTRIBUIȚI

 GRSP– 145438 – 27072016 –  Parteneriatul Român de Siguranță Rutieră (GRSP- România) susține Proiectul de lege privind obligativitatea conducătorilor auto care conduc mașini cu volanul pe partea dreaptă de a face cursuri suplimentare de conducere auto. În prezent, în România circulă aproximativ 10.000 de autovehicule care au volanul pe partea dreaptă. Conducerea unui autovehicul presupune însușirea unor deprinderi motorii specifice și transformarea acestora în stereotipuri motorii.

Schimbarea poziționării conducătorului auto la postul de conducere al autovehiculului din partea stângă în partea dreaptă produce modificări semnificative în stereotipurile formate, atât în cele de manevrabilitate/deplasare cât și în cele de orientare în spațiul rutier.

Un conducător auto care a învățat să conducă și are experiență în conducerea unei mașini cu volanul “pe stânga“ va avea dificultăți și  poate deveni un potențial factor de risc rutier în situația în care va conduce un vehicul cu  “volanul pe dreapta”,  statisticile arătând că peste 90% din conducătorii auto care au fost implicați în accidente rutiere conducând mașini cu volanul pe partea dreaptă au fost vinovați de producerea acestora.

volan_dreaptaGRSP România consideră binevenită și extrem de utilă măsura legislativă privind obligativitatea conducătorilor auto care conduc mașini cu volanul pe partea dreaptă de a face cursuri suplimentare de conducere auto, măsură în sprijinul creșterii siguranței rutiere și a scăderii numărului de accidente pentru realizarea dezideratului Uniunii Europene de reducerea a deceselor și a răniților în accidente de circulație cu 50% până în anul 2020. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.