Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Reglementarea colectării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice necesită un dialog...

București: Reglementarea colectării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice necesită un dialog permanent

DISTRIBUIȚI

deșeurilor electrice și electronice145054 – 06072016  – După cum s-a stabilit anterior în cadrul Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din cadrul Camerei Deputaţilor, a avut loc în data de 5 iulie prima întâlnire a grupului de lucru pentru definitivarea propunerii legislative pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice. Dezbaterea a clarificat o serie de prevederi deficitare ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, a căror eficienţă s-ar fi reflectat în prezent printr-o sporire a gradului de colectare, lucru care nu s-a întâmplat. Am subliniat, ca vicepreşedinte al Comisiei de mediu şi echilibru ecologic, faptul că este necesară elaborarea unei legi care să nu introducă bariere pentru producători şi care să aducă un mecanism de eliminare a deşeurilor la îndemâna cetăţeanului. Importanţa acestei dezbateri sporeşte în contextul actual, generat de problemele constatate în domeniul gestiunii ambalajelor şi de situaţiile posibile de infringement, din cauza neîndeplinirii obiectivelor de colectare şi reciclare asumate de România prin Tratatul de Aderare.

În urma discuţiilor, s-au conturat tipurile de sisteme de colectare şi responsabilităţile pentru cele patru entităţi, care pot realiza colectarea (autorităţi locale, producători, organizaţii colective şi alţi agenţi) şi pentru crearea cărora se va analiza posibilitatea finanţării din Fondul de mediu. Totodată s-a argumentat necesitatea garanţiei financiare, dar modul de obţinere şi cuantumul acesteia va fi stabilit în urma unui studiu riguros al situaţiei reale. Combaterea colectării ilegale a constituit o altă temă abordată, subliniindu-se necesitatea transparenţei şi a unei evidenţe publice privind producătorii înregistraţi, contractele încheiate, sumele vehiculate.

La dezbatere au participat reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi organizaţiilor din domeniu şi reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Următoarea întâlnire a grupului de lucru va avea loc la sfârşitul lunii august 2016, astfel încât forma definitivă a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice să intre pe ordinea de zi a şedinţelor comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor la începutul sesiunii parlamentare, în septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.