Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Șansa istorică a României

București: Șansa istorică a României

DISTRIBUIȚI

Ciolos -  conferinta 145038 – 05072016 – Premierul Dacian Cioloş a participat marți, 5 iulie, la deschiderea conferinței ”România competitivă”.

”În ultimele decenii, de cele mai multe ori strategiile noastre au rămas pe hârtie, în mare parte, iar deciziile majore de politică economică au fost luate, mai mult sau mai puţin sub presiunea diferitelor organisme internaționale. Propunem astăzi să reflectăm împreună la un proiect pentru viitorul României, pornind de la realitățile de astăzi. Ne dorim un proiect care să vina cu o viziune, cu o perspectivă pe termen mediu şi pe termen lung, dar care să conțină măsuri care să poată să fie aplicate chiar începând de astăzi. Viziunea de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung a apărut din nevoia de repere în decizii pe care suntem chemaţi să le luăm. Mediul economic a început să se organizeze în ultima perioadă şi cu siguranţă are acum maturitatea pentru a propune astfel de repere asumate de către decidenţii publici, din nevoia de predictibilitate. Pe parcursul acestui proces am realizat că dezvoltarea economică este de fapt mai mult decât economie, este o formă de asumare a unui însuşi proiect de societate. După o perioadă de pregătire, guvernul intră într-o etapă nouă, aceea a livrării de rezultate. Am urmărit, în principal, în ultimele luni, să deblocăm proiecte care stagnau, să punem bazele unor reforme solide şi unor programe care să ajute la construcţia României. Proiectul pe care îl prezentăm astăzi este şi el gândit în acest spirit şi este menit în primul rând să deblocheze energii de dezvoltare. El vine cu propuneri şi cu răspunsuri care conturează ţara în care vrem să trăim, să muncim sau să ne întoarcem pentru cei care au ales o viaţă departe de casă. Între timp, au mai apărut aspecte noi în ecuaţie, contextul geo-politic european s-a complicat, strategiile şi acţiunile noastre trebuie acum calibrate pentru a răspunde provocărilor şi a valorifica oportunităţile în timp real. Trebuie să acţionăm şi să luăm decizii, ţinând cont şi de realităţile care apar pe termen scurt. Cu atât mai mult trebuie să ne mobilizăm acum, când Uniunea Europeană însăşi se pregăteşte de un proces de adaptare şi transformare post-Brexit. Condiţia preliminară pentru a lua parte în mod activ şi eficient la procesul de evoluţie europeană care va urma este în primul rând să ştim ce vrem de la noi înşine acasă, să ne definim obiectivele şi să ni le asumăm ca un proiect al nostru. După aproape 10 ani de membri ai Uniunii Europene ştim acum care sunt datele problemei, care este contextul european în care va trebui să evoluăm şi putem fi de data aceasta parte activă a acestei evoluţii. Asta presupune însă, încă o dată, să ştim ce ne asumăm la noi acasă. Atunci când deciziile nu sunt luate în interes public, colectiv sau asumate la nivel societal, riscul este acela de a aluneca inevitabil spre cei care pozează cu talent în a şti să identifice problemele, fără însă a demonstra că sunt deţinători de soluţii şi în felul acesta alunecăm spre populism sau spre xenofobie. România beneficiază astăzi de cele mai ample garanţii de securitate şi stabilitate economică pe care le-a avut în istorie. Acest statut privilegiat ne obligă pe toţi cei care ne aflăm astăzi temporar în funcţii de decizie să facem tot ce ţine de noi pentru ca România să profite de această şansă istorică pe care o are. Transformarea de care avem nevoie nu este numai una administrativă, ci una mult mai profundă, la nivelul mentalităţilor, de aceea trebuie să ne asumăm împreună, înainte de toate nişte valori şi principii e acţiune care să ne dea încredere că putem duce un proiect până la capăt. Ne-am bucurat în acest exerciţiu de proiecţie de implicarea şi susţinerea directă a domnului preşedinte al României, a Băncii Naţionale şi a Academiei Române. Esenţial însă pentru succesul acestui demers va fi şi asumarea de către decidenţii politici a rezultatelor şi concluziilor discuţiilor, sperând totodată într-o implicare directă şi a lor în acest proces de reflexie pe care îl lansăm astazi. Cu siguranţă, că propunerea domnului preşedinte al României de a patrona şi coordona un proiect de ţară, care să includă şi o componentă economică determinantă pentru valorificarea acestui demers, demers pe care atunci când l-am lansat la începutul acestei guvernări, în programul de guvernare, nu l-am putut anticipa, însă cred ca lucrurile se aranjează foarte bine”, a declarat Cioloș. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.