Acasă Opinii/Analize Spionaj la case mari

Spionaj la case mari

DISTRIBUIȚI

Editorial Sorin Roșca Stănescu – 145157 – 12072016 –  Doamna Angela Merkel, cu vreo doi ani în urmă, i-a bătut, pur și simplu, obrazul președintelui Statelor Unite, Barack Obama. Motivul a fost interceptarea telefonică a cancelarului. Prin mijloace alfate la dispoziția serviciilor secrete americane. Și via satelit. Utilizându-se, după toate informațiile, o infrastructură aflată pe teritoriul României. Pentru că, în materie de interceptări, suntem performanți. La nivel mondial. Doamna Merkel i-a spus lui Obama că “asa ceva nu se face între aliați”. Iar, astăzi, Statele Unite i-au întors polița. Însutit. Deconspirând operațiuni extrem de vaste de spionaj puse la cale de Germania împotriva aliaților ei. Un război hibrid în toată regulă. Între servicii.

Scandalul declanșat de Angela Merkel, atunci când telefonul ei a fost interceptat, a avut puternice ecouri în întreaga lume.  Mai ales în plan propagandistic. Era o demonstrație că Statele Unite una declară și alta fac. Și,de atunci, a trecut un timp rezonabil. Numai bun pentru a se consuma un scandal de mari proporții, cu efecte financiare devastatoare, legat de industria auto germană. Nemții au fost prinși cu ocaua mică. Adică la furat. De către americani. Raportările privind performanțele mașinilor germane au fost falsificate. Industria auto germană a plătit despăgubiri de zeci de miliarde de euro. Iar acum a venit lovitura capitală.

În scandalul servicilor secrete, care s-a tranformat într-un adevărat război asimetric sau hibrid, cum este la modă să i se spună, Statele Unite au dezvăluit – desigur, indirect, prin mijloace specifice – că serviciile secrete germane își spionează aliații. Prin tehnici clasice de spionaj. Infiltrând spioni în guverne. Sau pe lângă instituții ale administrației publice ale altor state. Sau pe lângă mari companii economice. Numărul actelor de spionaj este de câteva sute. Și cam tot la această cifră se ridică numărul spionilor folosiți. Lovitura este năprasnică.

Așa ceva nu se face, doamnă Merkel, între aliați. Și nu numai că nu se face. Dar tratatele încheiate, obligațiunile asumate interzic, cu desăvârșire, asemenea practici. Spionându-și masiv aliații, Germania se face vinovată de acte ostile împotriva acestora. Se mai îndoiește cineva, în aceste condiții, că Germania contemporană face un joc duplicitar în raport cu aliații NATO și cu ceilalți membri ai Uniunii Europene?

Și fiindcă vorbim despre un joc duplicitar, iată, urmează o întrebare care se află în mintea tuturor. De ce se bucură Germania de Brexit? De ce se simte cancelarul german mult mai relaxat din momentul în care Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea Europeană? De ce Germania refuză orice contrapondere în UE? Ce vrea Germania să facă din Uniunea Europeană? O organizație mai integreata, mai unită, mai “organică”, așa cum solicită statele Europei de Est, mai puțin România, care se mișcă în genunchi în raport cu Berlinul. Sau o Europă cu mai multe viteze, așa cum, tot timpul, a vrut Germania. O Europă la cheremul Berlinului. O Europă în care statele nu sunt egale. Dar în care inegalitatea este mascată în spatele structurilor create la Bruxelles. O Europă reală, aflată sub hegemonia Germaniei din toate punctele de vedere și o Europă science-fiction, de ochii lumii, de mucava, cu sediul la Bruxelles.

Dacă ne întoarcem la războiul serviciilor secrete, descoperim o Germanie agresivă. Care crede că a apucat un ciolan în ultimul Reich. Pe care vrea să îl ronțăie acum.

Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/spionaj-la-case-mari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.