Editorial Sorin Roșca Stănescu – 145002 – 01072016 – Fostul premier, fostul președinte PSD și fostul copreședinte USL s-a urcat pe eșafod. Și nu mai durează mult până când călăul îl executa. Pentru ce? El nu va fi o victimă rituală, la pachet cu Dan Sova, în dosarul deja faimos al plăților avocațiale. El va fi executat cu adevărat pentru cu totul altceva. Pentru plagiat. Și aceasta nu va mai fi o execuție rituală în piața publică. Va fi pe bune.
Mi-am exprimat nenumărate semne de întrebare, în ciuda faptului că mă număr printre cei mai înverșunați critici ai lui Victor Ponta, în raport cu dosarul penal aflat în curs și instrumentat de DNA împotriva lui Dan Șova și, la pachet, și împotriva fostului premier. Acum, că tot a devenit public acest dosar prin promovarea rechizitoriului în instanță, se poate observa cu ochiul liber – iar pentru asta nu trebuie să fi jurist – că intenția este de a fi operată o nouă execuție de tip politic. Ceea ce, până la urmă, l-a făcut pe Victor Ponta mai popular decât era atunci când deținea funcția de prim-ministru. Cetățeanul roamn simte că ceva este în neregulă, intuiește corect că Victor Ponta urmează să fie transformat într-o victimă a unui sistem de justiție dirijat și, ca atare, este dispus să-i ierte atât gravele greșeli politice cât și viciile de caracter.
Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce privește aparent inofensiva acuzație de plagiat. Aici, întrebarea este cât se poate de simplă. A plagiat sau nu a plagiat cu adevărat Victor Ponta? Partizanii săi, mai mult sau mai puțin înverșunați, vor spune că nu. Vor invoca faptul că tema lucrării de doctorat a lui Victor Ponta a presupus, cu necesitate, preluarea unor documente oficiale și a unor largi extrase din acte normative. Și că acest lucru nu înseamnă plagiat. Chiar dacă Victor Ponta a omis să facă cuvenitele referiri la documentele pe care le-a preluat. Această opinie este întărită, tot în accepțiunea fanilor lui Ponta, de faptul că o prima comisie universitară a stabilit că nu a avut loc un plagiat. Și mai există într-adevăr, așa cum scrie Ponta pe Facebook, și o decizie a Înaltei Curți în acest sens.
Obiectiv vorbind însă, decizia Înaltei Curți invocată de Ponta se referă puțin la altceva. Exact ca în istoria lui Traian Băsescu cu palma și pumnul, când el a jurat pe Biblie că nu a lovit copilul cu pumnul, iar jurământul său nu a fost strâmb, pentru că, de fapt, l-a lovit cu dosul palmei. Iar cât privește primul verdict al unei comisii universitare, cel de non-plagiere, ar trebui să ne amintim puțin cum a fost constituită, pe picior și pe sprânceană, respectiva comisie, ce schimbări au fost operate, în mare viteză, în mediul universitar, pentru ca Victor Ponta să fie declarat neprihănit atunci când se afla în culmea puterii. Dar ce avem astăzi?
Astăzi, avem o instituție constituită pe bune și nu în scopul de a-l rade pe Victor Ponta și care, tot pe bune, a votat practic în unanimitate – a existat doar o abținere – în sensul că Victor Ponta a plagiat. Lucrarea sa se doctorat este un fals. După ani de zile, acest lucru este, în fine, lămurit, deși este de domeniul evidenței pentru oricine – chiar nespecialist fiind – pune alături lucrarea sa cu textele plagiate.
Și ce urmează? Cum se poate ajunge, și se va ajunge, pe eșafod? În primul rând, e bine ca toată lumea să știe că plagiatul reprezintă un furt. Un furt intelectual. Dar, de fapt, un furt cum sunt toate furturile. Iar furtul este sancționat de legea penală. Și se pedepsește. Începând din momentul în care, conform verdictului instituției universitare, ministerul de resort îi va retrage, lui Victor Ponta, titlul de doctor, un procuror își va sufleca mânecile pe bune. Și va începe să îi dreseze un dosar penal. Și, în foarte scurt timp, respectivul procuror va mai descoperi câteva lucruri extrem de grave. Primul și cel mai evident este că Victor Ponta, pentru a ajunge să fie partener cu Dan Sova și în cabinetul de avocați, dar apoi și politic și în Executiv, iar în final partener penal, a trebuit să devină avocat. Avocat devii dacă dai un examen. Dar există și o excepție. Poți să nu dai examen dacă ai un doctorat. Iar Victor Ponta a scos patalamaua cu doctoratul și a folosit-o. A devenit membru al Baroului fără a da examen. Dar patalamaua nu are acoperire. Ea s-a dovedit a fi însușită printr-un fals. Printr-un furt intelectual. Autorul nu avea cum să nu cunoască acest lucru. Cu atât mai mult cu cât studiase dreptul. Și devenise chiar procuror.
Aoleu, din nou atingem un element extrem de sensibil. Care nici el nu va fi ignorat de anchetatori. Victor Ponta a avansat, extrem de rapid, în ierarhia Parchetului. A ajuns, fără a avea stagiul necesar și fără a avea merite deosebite, chiar la Parchetul General și apoi chiar în grupul de procurori care și-au făcut stagiul lângă șeful procurorilor europeni, Carla del Ponte. Oare de ce? Unii spun, și spun și eu, fiindcă Victor Ponta, între timp, a fost și racolat de Serviciul de Informații Externe. Ca ofițer acoperit. Iar serviciul l-a împins în față. De fapt, în sus. Numai că SIE nu l-ar fi putut promova atât de viguros pe Victor Ponta – și poate nu l-ar fi putut promova deloc –, dacă acesta nu avea și merite deosebite în plan științific. Adică un doctorat. Numai că doctoratul s-a dovedit a fi rezultatul unui furt. Adică un fals. Ceea ce înseamnă că Victor Ponta a fost promovat ierarhic în baza unei lucrări de doctorat plagiate. Deci, a obținut, și în acest plan, foloase necuvenite.
Aoleu, păi dacă vorbim despre foloase necuvenite, mă gândesc, și se va gândi și anchetatorul, și la bănuții obținuți de Victor Ponta în calitate de doctorand. Pentru că se știe că statul, în generozitatea lui, plătește acest efort și acest aport în plan științific. Numai că Victor Ponta a luat banii degeaba. Pentru că el nu a făcut niciun efort și nu a adus niciun aport. El doar a plagiat.
Și iată cum, fără prea mare bătaie de cap și cu multă celeritate, i se va construi lui Victor Ponta un al doilea dosar penal. Care, de această dată, va fi pe bune. Iar capul său va cădea, fără că unul că mine, extrem de circumspect în ceea ce privește poliția politică și justiția politică, să mai poată strâmbă din nas.
