Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Deputatul Raeţchi: Este necesară o cooperare mai strânsă între consulate şi...

București: Deputatul Raeţchi: Este necesară o cooperare mai strânsă între consulate şi comunităţile de români din zona Orientului Mijociu

DISTRIBUIȚI

145760 – 19082016 –  În urmă cu nici două săptămâni, deputatul liberal de Diaspora Ovidiu Raețchi a fost contactat de Steliana Corban, căsătorită cu un cetăţean egiptean, care l-a rugat să o ajute în legătură cu problemele legate de ”răpirea fetiţei” în luna iunie, după ce cele două – mamă şi fiică – au stat sechestrate într-un apartament timp de o săptămână. Mama -a relatat că a fost bătută şi ameninţată că nu îşi va mai vedea niciodată copilul. A fost dusă cu forţa la aeroport şi s-a întors în România, unde a încercat – susţine ea – în lipsa unui suport de la autorităţi, să deschidă singură un proces. Mai mult, doamna

Corban a descoperit că soţul a comis numeroase infracţiuni în Italia şi îi cere bani ca să îşi mai vadă fetiţa. Aceasta nu le cunoaşte pe persoanele din casa în care a fost dusă şi nu vorbeşte decât limba română.

După ce parlamentarul a făcut cunoscută această poveste opiniei publice, doamna a fost contactată de autorităţi pentru a rezolva situaţia astfel încât mama şi fiica să fie din nou împreună, în cel mai scurt timp.

”Din păcate, cazul doamnei Steliana Corban – care depune toate eforturile să îşi recupereze fetiţa răpită de soţ – nu este singular. În calitate de parlamentar de Diaspora pe zona Orientului Mijlociu, m-am confruntat, în mandatul meu, de mai multe ori cu astfel de situaţii. Rezolvarea a venit, de fiecare dată, urmare a unei colaborări dintre comunitatea românească, autorităţile egiptene şi Ministerul de Externe. De aceea, consider că implicarea comunităţii de români din Egipt este foarte importantă în cazuri precum cel al doamnei Steliana Corban şi se impune realizarea unei cooperări cât mai strânse între aceste comunităţi, pe de o parte, şi ambasadă şi consulat, pe de altă parte. Acesta este unul dintre motivele pentru care voi susţine, în cel mai scurt timp, înfiinţarea unei asociaţii formată din membri ai comunităţii de români din zona Orientului Mijlociu, dispuşi să intervină în sprijinul soluţionării unor cazuri precum cel al doamnei Corban. De asemenea, una dintre cele mai importante realizări ale actualului Legislativ o reprezintă adoptarea unei iniţiative legislative pe care am iniţiat-o şi susţinut-o şi care vizează înfiinţarea Centrelor comunitare româneşti în străinătate prin care statul se va asigura că există o bună colaborare şi coordonare a activităţii românilor din străinătate la nivel de comunitate. Acestea pot fi înfiinţate dacă la nivelul misiunilor diplomatice ale României sunt înregistraţi cel puţin 5.000 de cetăţeni români. Trebuie să ne asigurăm că Centrele comunitare româneşti devin funcţionale şi eficiente în cel mai scurt timp”, precizează Raețchi. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.