Acasă Anchete București: Foștii prefecți de Ilfov, Jecu și Delcea, rămân sub control judiciar

București: Foștii prefecți de Ilfov, Jecu și Delcea, rămân sub control judiciar

DISTRIBUIȚI

 – 145545 – 03082016 –  Remus Truică, autointitulatul prinț Paul al României, Dan Andronic, Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Nela Păvăloiu, Theodor Chiriac, Nicolae Jecu, Valentin Delcea şi Niculae Dima, inculpaţi în dosarul Ferma Băneasa, rămân încă 60 de zile sub control judiciar, au hotărât magistraţii Curţii de Apel Braşov.

curtea de apel BrasovModifică în parte măsura controlului judiciar stabilit faţă de Delcea Valentin, în sensul desemnării ca organ de supraveghere Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov. De asemenea, a fost aprobată cererea inculpatei Păvăloiu Nela de a părăsi teritoriul României în perioada 15 august – 4 septembrie 2016, pentru a de deplasa la Bruxelles. Inculpaţii pot face contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pentru procedurile din Camera Preliminară, instanţa se va pronunţa în data de 16 august”, a precizat miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, judecătoarea Cristina Corneliu.

Marţi, 2 august, inculpaţii în dosarul Ferma Băneasa au fost prezenţi la Curtea de Apel Braşov pentru proceduri în Camera Preliminară şi pentru verificarea măsurilor preventive. Procesul a început la ora 11,00 şi s-a terminat în jurul orei 22,00.

Lotul Băneasa a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.