Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Peste 1.000 de voluntari înscriși la GovITHub în mai puțin de...

București: Peste 1.000 de voluntari înscriși la GovITHub în mai puțin de două săptămâni

DISTRIBUIȚI

calculator 145765 – 19082016 –  Lansat pe 4 august 2016, programul guvernamental care îşi propune să îi reunească pe toţi cei dornici să aducă o îmbunătățire a calității serviciilor publice în mediul online a fost primit într-o manieră pozitivă de către specialiști din industria IT și din mediul antreprenorial atât din țară, cât şi din străinătate.

GovITHub este unul din proiectele prin care Executivul încurajează inovaţia provenită din zona antreprenorială şi cooperarea pentru a depăşi barierele birocratice şi pentru a implementa proiecte digitale în serviciul cetățenilor. Programul se va desfăşura atât cu ajutorul a 10 bursieri pe o perioadă de 6 luni, cât şi cu ajutorul unor voluntari cu normă de 8 ore/săptămână.

În mai puţin de două săptămâni de la lansarea GovITHub, 1.070 de persoane s-au înscris pe platformă şi şi-au exprimat disponibilitatea de a contribui la proiecte open-source de guvernare electronică. De asemenea, 40 de companii și-au exprimat interesul de a susține programul și de a deveni partenere ale Cancelariei Prim-Ministrului pentru a dezvolta platforme informatice în serviciul cetățenilor.

Din cele peste 1.000 de persoane înscrise, cei 10 bursieri precum şi contributorii pentru fiecare proiect vor fi selectaţi de către o comisie de specialiști IT – în baza unor criterii meritocratice și în funcție de propunerile candidaților. Dat fiind interesul ridicat pentru acest program, responsabilitatea privind alegerea proiectelor, voluntarilor şi bursierilor este crescută. Pentru a asigura un proces transparent şi echitabil pentru persoanele interesate, comunitatea IT va fi implicată în procesul de luare a deciziilor. În ceea ce priveşte selecţia proiectelor, un accent deosebit va cădea asupra impactului pentru cetățeni și a fezabilității propunerilor transmise. –  PROMPT MEDIA

foto:facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.