Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti SCENARIU EXPLOZIV

SCENARIU EXPLOZIV

DISTRIBUIȚI

Logo_bursa– 145540 – 03082016  –  Am urmărit amuzat povestea cu milioanele date de Vântu lui Bogdan Olteanu şi lui Tăriceanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în poziţia de guvernator al Deltei, astfel încât mogulul să profite illicit de favoruri de natură să deturneze fluxul de bogăţie al acesteia spre largile sale buzunare… Cred că Petre Ispirescu se răsuceşte în mormânt frenetic, centrifugându-şi invidia faţă de autorii unei asemenea alegorii capabile să genereze atâtea sentimente în rândul publicului larg: indignare, consternare, oprobriu, excitaţie politică… iar în cazul unora ca mine, hohote de râs sănătos. Cunoscând bine unele personaje din fantastica ficţiune poliţistă, având o idee precisă despre politică şi un scepticism de cronicar ce mă califică să dezbat istoria, voi încerca să explic într-o manieră plauzibilă ceea ce s-a întâmplat.

Fapte:  În 2008, Liviu Mihaiu este numit Guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, cu rang de secretar de Stat, prin decizie a Prim-Ministrului, conform legii. Presa afirmă, citând surse oficiale şi private că Sorin Ovidiu Vântu i-a cerut lui Bogdan Olteanu să intervină pe lângă Călin Popescu-Tăriceanu în favoarea acestei numiri. Solicitării lui Vântu i s-a dat curs în urma plăţii sumei de 2.000.000 euro, parte în folosul personal al lui Olteanu, parte în folosul lui Tăriceanu, parte în beneficiul Partidului Naţional Liberal. Odată în funcţie, Mihaiu urma să ia decizii şi să emită dispoziţii, eventual să întreprindă orice acţiuni obscure, cu puteri rezultate din numirea în funcţia citată, în urma cărora Sorin Ovidiu Vântu să poată înregistra câştiguri necuvenite, se presupune suficient de mari pentru a amortiza investiţia de două milioane şi pentru a obţine profit material.

Liviu Mihaiu, născut la Constanţa în 1963, jurnalist de carieră după Revoluţie, era la acea dată preşedinte al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta. Liviu Mihaiu se cunoaşte cu Popescu-Tăriceanu din anul 1990. Bogdan Olteanu este membru PNL din anul 1991. Liviu Mihaiu se cunoaşte cu Sorin Ovidiu Vântu din 1997. Sorin Ovidiu Vântu intră în relaţie de afaceri cu Liviu Mihaiu în 1997, când preia pachetul de 20% deţinut de Mircea Dinescu la Academia Caţavencu, Mihaiu şi Vântu devenind asociaţi. Între 1999 şi 2006, Vântu vinde şi cumpără de la „caţavenci” de câteva ori, direct sau prin int646x404ermediari, părţile sociale ale societăţii de presă. În 2007 Mihaiu este îndepărtat din grupul „caţavencilor”. În 2010, Caţavencu SA intră în faliment, pronunţat de instanţă în 2011.

Interesele lui Vântu în Deltă sunt: pescuieşte, deţine o casă cu ponton, are o barcă cu motor, petrece oarecare timp în arie. S-a afirmat că SOV e proprietarul a două hoteluri în Deltă dar nu s-a dovedit că este cu adevărat deţinătorul legal sau faptic al acestora sau că beneficiază în vreun fel de exploatarea lor. Recent, presa a speculat interese ale lui Vântu legate de staţiile de alimentare cu carburant de pe apă şi de afacerile cu caviar dar nu există date concrete de implicare a acestuia în respectivele resorturi.

Bogdan Olteanu este cercetat în mai multe speţe, în calitate de principal făptaş sau co-făptuitor, unele infracţiuni fiind deosebit de grave

Liviu Mihaiu a rămas în funcţia de guvernator timp de cinci luni. Ce s-a întâmplat în realitate: Surse din poliţia judiciară din cadrul DNA afirmă că Bogdan Olteanu este cercetat în mai multe speţe, în calitate de principal făptaş sau co-făptuitor, unele infracţiuni fiind deosebit de grave. Există rumori că unul din dosare este relativ la fapte de utilizare de informaţii privilegiate legate de politica de curs a BNR. Informaţiile au creat un prejudiciu enorm Băncii Naţionale, care a trebuit să susţină un efort financiar neprevăzut, în condiţiile în care anvergura speculaţiilor ilicite a fost deosebit de mare. Instrumentarea unui dosar penal şi trimiterea lui Olteanu în judecată ar fi permis scurgeri de informaţii de natură să submineze încrederea publică în secretul unor operaţiuni strategice şi să dăuneze grav imaginii BNR. Aşa că lui Bogdan Olteanu i s-a propus o înţelegere…

Reţinerea lui Bogdan Olteanu atinge importante obiective de imagine: Lupta împotriva corupţiei se manifestă şi în raport cu o instituţie importantă care fusese ocolită până la acel moment; Aparatul anticorupţie se dovedeşte imparţial şi neiertător, neimpresionat de calităţile lui Olteanu – viceguvernator, politician liberal (partid la putere, partid prezidenţial etc.), finanţist evreu (Bogdan Olteanu este nepotul activistei comuniste Ghizela Vass); Olteanu este acuzat de corupţie dar faptele sale nu implică în niciun fel BNR. După 24 de ore, Bogdan Olteanu este eliberat din arestul poliţiei şi, treptat, celelalte forme de restricţie preventivă vor fi discret înlăturate, Olteanu nu este supus disconfortului fizic. Olteanu recunoaşte faptele în parte, ceea ce pune bazele unor acuze la adresa lui Tăriceanu.

SOV nu câştigă în urma unui târg în acest moment, el este condamnat şi în curs de executare a detenţiei… Dar are satisfacţia unor răzbunări, poate negocia în celelalte cel puţin trei dosare aflate la Parchet, pentru o clemenţă ulterioară, poate eventual beneficia de eventuale privilegii în penitenciar sau poate obţine un tratament mai blând pentru alte persoane cercetate în diverse dosare. Liviu Mihaiu poate fi învinuit şi presat să-şi asume felurite delaţiuni împotriva unor suspecţi de talie mare. Locul lui Olteanu devine vacant şi organigrama BNR poate fi reaşezată în folosul altor persoane, de exemplu Lucian Isar, am spus un nume la întâmplare…

400x200Denunţătorii probabili, Eftime şi Lungu, pot profita în varii feluri. Atragerea probabilă a lui Mihai Voicu în cauză va crea alte implicaţii politice.  Care sunt de fapt relaţiile istorice ale împricinaţilor:  În 1990, Liviu Mihaiu era student în Bucureşti, an terminal. Împreună cu Sorin Vulpe şi Doru Buşcu au pus umărul la urnirea săptămânalului „Caţavencu” editat de Editura Cassandra, proprietatea lui Ovidiu Nacu. În acelaşi timp, cei trei frecventează mediile liberale, proaspăt resuscitate de Revoluţie. În vară, Patriciu şi Tăriceanu produc prima secesiune liberală fondând PNL-AT (PNL- Aripa tânără), formaţiune care îşi stabileşte sediul în Calea Victoriei nr. 133-135, în fostul Minister al Industriei Construcţiilor de Maşini, MICM. În clădire începe să funcţioneze şi barul cunoscut la acea vreme ca ”La liberali”, loc de taifas pentru tineretul simpatizant, mulţii jurnalişti din imobil (acolo au fost la începutul anilor ’90 redacţiile Expres, Curierul Naţional, PRO FM, Infractorul, Expres Magazin etc.), lumea politic-mondenă a epocii. Nelipsiţi erau Sorin Vulpe, Liviu Mihaiu, Doru Buşcu şi iubita acestuia, Loredana Defta (ulterior măritată cu Mugur Serfezi), ”caţavencii” Emil Berdeli, Octav Mardale, Viorel Moţoc.

Vulpe şi Mihaiu se apropie de Dinu Patriciu şi de gaşca tinerilor liberali. Grupul acestora era compus din oameni aleşi de Patriciu, fiecare cu rolul său precis…Viorel Cataramă era omul cu bani, Horia Rusu – cel cu imagine de politician, Raymond Luca – omul de afaceri care rostuia şi înmulţea banii, Călin Popescu-Tăriceanu – cel care dădea legitimitate liberală iniţiativei, în calitate de fiu adoptiv al lui Dan Amedeu Lăzărescu, distins şi respectat reprezentant al senectuţii supravieţuitoare a partidului istoric. (De Tăriceanu se cam făcea mişto când nu era de faţă, colegii săi îl considerau cam sărac cu duhul şi ironizau veşnicele sale greşeli de exprimare, logica discursurilor sale şi uşurinţa cu care putea fi influenţat. Cu excepţia lui Rusu, mai serios din fire, toţi se amuzau pe seama lui Călin dar, cu toate acestea, îl luau peste tot.) Vulpe şi Mihaiu au fost atraşi în fel şi fel de activităţi, culminând cu o încercare a lui Patriciu de a muta echipa lui Caţavencu într-o întreprindere proprie. Sorin Vulpe şi Liviu Mihaiu au fost răsplătiţi printr-o deplasare în Norvegia, în luna septembrie, sponsorizată de liberali. Cei doi au devenit deosebit de apropiaţi de Patriciu şi Tăriceanu.

Bogdan Olteanu a intrat in PNL în 1991 şi a cochetat cu ambele aripi, cea tânără şi cea bătrână. Olteanu se ştie cu Tăriceanu din 1991. De Vântu nu auzise încă nimeni în primii ani de după Revoluţie. SOV a devenit activ în specula cu certificate de proprietate care a dăinuit până prin 1996. Vântu a devenit notoriu (ca nume, pentru că până prin anul 2000 figura sa nu era foarte cunoscută) cam prin 1997, la început printre gazetari şi oameni de afaceri. Prin 1998, odată cu implicarea sa în media (ziarul „Curentul”), imaginea de magnat, de mogul prindea contur. Prin 2000 a lăsat misterul la o parte şi a devenit o apariţie comună la televizor. Vântu a devenit acţionar la „Academia Caţavencu” şi a împrumutat de la aceasta (cam cum se face la cluburile de fotbal) un ziarist de investigaţii de la A.C. la Curentul, pe Cornel Ivanciuc. SOV a avut nenumărate relaţii conspirative cu toţi gazetarii cu care a putut. Strategia era simplă dar foarte eficientă: Vântu se tutuia cu toată lumea, invita jurnalişti la el acasă, bea cu ei, juca poker, oferea sau împrumuta mici sume de bani, ziariştii se simţeau flataţi şi se lăudau cu relaţia de prietenie cu marele magnat care le dădea impresia că sunt privilegiaţi, trataţi de la egal la egal de un om bogat, puternic şi influent.

Mitul lui Vântu

L-am cunoscut pe Sorin Vântu în vara lui 1998, chiar înainte de începerea Campionatului Mondial de Fotbal din Franţa, prezentat de Cornel Ivanciuc. Nu l-am tutuit niciodată, deşi insista, cu riscul ca familiarismul unilateral să-mi dea o aură subalternă, de preferat însă, din punctul meu de vedere, acceptării iluziei intimităţii. M-am văzut cu el destul de frecvent cam până în anul 2003. L-am vizitat acasă, în strada Paris, la locuinţa din Ilfov (n-am ştiut niciodată în ce comună e proprietatea cu intrare din DN1), la sediul Gelsor din Unirii, la „palatul” din strada Gheorghe Brătianu, ne-am plimbat cu maşina lui prin oraş, am văzut „Beverly Hills Cop”, filmul lui favorit, ne-am îmbătat, mi-a dat la un moment dat vreo douăzeci de milioane de lei vechi, în Piaţa Romană, să plătesc o masă cu cineva (masă care a costat cam jumătate din sumă, nu i-am restituit diferenţa), am fost la el cu Laura Andreşan, cu George Brăiloiu, cu Sorin Roşca Stănescu, cu Dragoş Dumitriu, am lucrat la o societate a lui (Atac la Persoană S.A., cumpărată de la Mitică Dragomir în 1999, cu o sumă pe care nu o cunosc, prin Intermeva S.A., o firmă din Iaşi, reprezentată de Roberta Lilica Dragomir, o moldoveancă aleasă pentru coincidenţa de nume, astfel încât Mitică s-o poată prezenta drept „nepoată”, firmă care a investit 4 miliarde de lei vechi în proiect).

Nu cred că Vântu a avut vreodată bani la nivelul de care s-a vorbit (în 2008 era considerat nr. 5 în topul bogaţilor din România, având 800-850 de milioane de euro, ştiţi, acele clasamente în care unii plăteau să apară iar alţii plăteau să nu apară…)

De fapt, nu cred că Vântu a avut vreodată bani… Cred că a fost un om de paie al unui grup de interese, probabil rusesc. Iată argumentele: 1. Nu mi s-a părut niciodată că Vântu s-ar pricepe la afaceri, la finanţe (un om care a controlat două bănci!). Nici măcar că ar fi familiar cu termenii de specialitate. 2. Vântu nu lucra niciodată. N-avea acte, hârtii, cărţi, dischete, CD-uri, agende etc. Biroul lui de la Gelsor, aflat la ultimul etaj, cu lift cu cheie pentru nivel, avea canapele, bar, masă de billiard, orice dar nu mobilier şi efecte de birou. Birourile mici, diverse, în care primea lume, aveau un desk absolut gol (eventual cu două-trei hârtii lăsate de vizitatorul precedent), scaune, un televizor, o combină audio (obsesia pentru bruiaj sonor). Casa din Paris 34 avea un birou ce nu părea folosit vreodată. Vila din Ilfov nu cred să aibă o cameră amenajată ca birou. 3. Toate spaţiile ocupate de SOV sunt impersonale, gen case de oaspeţi. Nu sunt obiecte personale, nu e o minimă dezordine de utilizare. Băile nu conţin amprenta spaţiului locuit. Tablourile sunt standard, înrămate la fel. La vila din DN1, de exemplu, e grafică de Chirnoagă în rame Nielsen, de parcă un administrator de hotel a decorat pereţii… (Îmi amintesc, la Bagdad, în 1998, Ministerul Informaţiilor m-a dus să văd cum trăieşte un irakian de rând. „Omul simplu” locuia într-un căsoi de vreo 700 de metri pătraţi, într-un lux orbitor. Irakianul de rând părea stingher. Când l-am întrebat unde e baia, n-a ştiut să-mi spună, mi-a arătat ghidul de la minister. În camera de baie fără o urmă de tartru, praf sau dâre de apă, trona un coş enorm cu săpunuri noi de toate felurile. Cam senzaţia asta am avut-o în casele lui Vântu…)  4. N-am înţeles de unde a apărut Vântu cu banii în 1997… Cică a făcut milioane de dolari din certificate de proprietate… Exclus! Cei care au traficat acele „acţiuni” ştiu că maximum de înavuţire posibilă era la cota de câteva zeci de mii. Printre oamenii de vârsta mea există vechi samsari de certificate, unul e acum director de societate de asigurări, altul e patronul unei firme cu activitate în energie, vreo doi sunt brokeri. Îi ştiu. Se ştiu şi ei. Au făcut ceva bani între 1993 şi 1996, dar nu milioane. Pentru cine nu-şi aminteşte sau nu vrea să-şi aducă aminte: în 1990, un salariu de director era de cca 5.000 de lei, adică 50$. Dinu Patriciu locuia într-un apartament de trei camere şi conducea o Dacie. Prin octombrie şi-a luat un Opel second hand din Germania. Prima maşină străină nouă a apărut în Bucureşti în 1992, Mercedes-ul lui Viorel Cataramă. Între 1995 şi 1999, vehiculul de lux era aici Daewoo Cielo, cu aer condiţionat, geamuri electrice şi antenă telescopică – 8.950 $. Un apartament, în ’93-’95, 4000-12000 $. De unde atâtea milioane?!? 5. Ce afaceri rentabile a avut Vântu după 1997? Banca de Investiţii şi Dezvoltare, Banca Română de Scont, Curentul, Realitatea-Caţavencu, Gelsor. Fondul Naţional de Investiţii. Prejudiciul real la FNI e nimica-toată, 3415,5 miliarde lei vechi, calculate chiar înainte de denominare, în 2005. Adică 34.155.000 lei noi, RON, adică 7.590.000 euro. Spre comparaţie, prejudiciul Caritas a fost de cca 1000 miliarde lei, la cursul de 800 lei/dolar, adică peste un miliard de dolari. (E una dintre cifrele vehiculate, cea mai credibilă, în opinia mea; presa şi portalul Ministerului Justiţiei abundă de valori contradictorii. Pe Wikipedia, de exemplu, în articolul „Nicolae Popa”, este arătat un prejudiciu de 1,2 milioane de euro, în condiţiile în care enciclopedia virtuală face mare caz de cercetarea surselor valide; doamna Vlas vorbeşte la un moment dat de 300 de milioane de dolari! Nu e normal să nu se cunoască cifra exactă, o datorie, un prejudiciu nu pot fi aproximative! La alte scheme Ponzi, la alte escrocherii, se cunosc sumele rezultate. De exemplu, la Sabina lui Băhăian a fost vorba de 57 de miliarde de lei vechi, la cursul de 2700 lei/USD… ) Banii de la FNI i-au mâncat publicitatea, butaforia, excesele salariale, ifosele lui Vântu. FNI a fost o escrocherie cu concursul CEC. Pentru a abate atenţia de la ditamai banca de Stat, autorităţile s-au năpustit cu represaliile pe băncile lui Vântu, BRS şi BID. Niciuna n-a avut de-a face cu FNI… Situaţia de la BID n-o ştiu foarte bine, dar dosarul penal relativ la BRS (61261/3/2010 la Tribunalul Bucureşti, fond) l-am urmărit îndeaproape, termen cu termen… Nu există un prejudiciu, sunt doar nişte scamatorii ale Parchetului (de-altfel şi încadrările sunt greşite!)…Vântu a devalizat, împreună cu Luca, şi banii Petromservice, se spune. Se face vorbire de 83.163.165 euro, însă acesta e un brut din care s-au pierdut bani în mai multe direcţii, în special de către Realitatea Media. Până la urmă, de unde provin cei 800-850 milioane de euro (avere personală!) ai lui Vântu?!?  6. Sumele plătite lui Nicolae Popa pe când acesta era fugar sunt derizorii. Dacă un răufăcător a contribuit la devalizarea a zeci şi sute de milioane de dolari, a trebuit să fugă, iar complicele său are interesul vital să-l ţină departe de organele de anchetă, atunci fie se gândeşte să-l elimine fizic, fie îi plăteşte o sumă îndestulătoare traiului fugitiv, în opinia mea, câteva milioane. Vântu îi trimitea lui Popa, după insistenţe şi tocmeală, zeci de mii. De ce? Cumva pentru că doar atât putea?  7. Toţi „complicii” lui Vântu, toţi cei implicaţi în „megaescrocheriile” acestuia, sunt azi săraci lipiţi. 8. Vântu vorbeşte public de sume foarte mari dar nu se cunosc plăţi făcute de el la aceste valori. SOV a dat şpăgi PNL ca şi celorlalte partide, acest lucru e cunoscut, se ştie cine au fost curierii, intermediarii. Dar nicio sumă plătită în mod cert n-a depăşit vreodată o sută de mii, asta în cazuri excepţionale. Din informaţiile mele, cea mai mare sumă dată cash unui ziarist a fost de 30.000 de euro. La „Atac la persoană”, Roberta Lilica Dragomir a adus cu sacoşa de la Intermeva SA (de fapt, de la Gelsor), în rate, 4 miliarde de lei vechi, adică, la un curs de 11.400 – 18.400 lei /USD, în 1999, cca 250.000 $. Mita curentă era 20-30 milioane lei vechi. Nu ştiu pe nimeni care să fi primit un milion de dolari de la Vântu, şi cunosc sute de oameni care au primit bani de la Vântu, de la vlădică la opincă.  9. Bancherii, brokerii, oamenii din finanţe nu prea utilizează banii lichizi. Cashul e o variantă subsidiară în business. Cea mai mare parte a sumelor se mişcă prin bănci, plăţile se fac printr-un întreg inventar de mecanisme… SOV, cel care apare în poveşti drept un mastermind al off shore-urilor, un artist al ingineriilor bancare, plătea preponderent cu sacoşa, ca ţiganii, ca arabii, ca zarafii mărunţi, ca achizitorii de fier vechi şi cei care comasau terenuri agricole. 0. În ceea ce priveşte afirmaţia mea că Vântu e un om de paie al ruşilor: SOV e un invalid care nu se poate ascunde, special ales pentru această calitate. Am mai cunoscut sovi ruşi, toţi erau ologi… SOV are o oarecare carismă şi, în mod cert, o capacitate aparte de a spune convingător poveşti neplauzibile. Mare parte a intereselor şi contactelor sale provin din Basarabia, din Rusia, din spaţiul sovietic. Vântu a cerut adesea un răgaz de gândire, dând senzaţia că are nevoie să ceară permisiunea cuiva.

Poveste: Pe la începutul anilor 2000, într-o vară, mă aflam la o discuţie de afaceri la restaurantul Vox Maris din Piaţa Victoriei. La masă, George Brăiloiu (KDF Energy, „Salvatorul lui Cioran”), Amer Obeid Eyada (şeful comunităţii irakiene din România, asociatul fiului lui Saddam Hussein, deţinătorul monopolului exporturilor de petrol în cadrul programelor din timpul embargoului), Iurie Cecan (vicepreşedintele Nova Bank), Mihail Harea (om de afaceri ruso-moldovean, se vorbeşte fost lucrător KGB în aria Mării Caspice, o calitate extrem de onorabilă, dealtfel) şi subsemnatul. Harea şi Cecan păreau foarte informaţi de situaţia lui Sorin Ovidiu Vântu şi foarte în temă cu ce urma să se întâmple. La un moment dat, vorbind despre Vântu, am spus „Musonul”, era porecla dată de Dragoş Dumitriu pe care o foloseam când ne refeream la el în redacţie. Harea mă întreabă: „Ce e aia, musonul?” Zic „Vântul ăla mare, sezonier, care schimbă vremea. Sorin Vântu, vântul vânturilor”. Harea începe să râdă… „Mai bine i-ai zice Pârţul, Vântu e un vânt mic. Vântu e un nimeni!”

nova_bankNova Bank a fost o bancă rusească de interes limitat, punctual, temporar. Ruşii au cumpărat de la Botea o bancă comercială în curs de înfiinţare, născută din reziduurile Băncii Populare Române, celebra cooperativă de credit din 2000. Nova Bank a preluat sediul BID din Piaţa Unirii, cedat de lichidatorul numit de Vântu, omul de afaceri Dan Stratan. Nimic interesant până acum, un lichidator înstrăinează un activ, o bancă îl preia pentru propriul ei sediu, e o simplă tranzacţie imobiliară. Neobişnuită a fost comunicarea directă dintre Anatoli Patron, cel care controla Nova, şi Stratan. Negocierea a fost una internă. Au rămas dovezi scrise care să susţină afirmaţia mea.

Acum câţiva ani, Vântu a fost victima unui accident bizar, teribil de asemănător unui act mafiot… Mereu avusesem straniul sentiment, mai ales în vila din sectorul agricol, că bodyguarzii n-au deloc un aer comun, subaltern, că se poartă mai curând ca nişte paznici, ca nişte temniceri. La un moment dat, SOV a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca, cu o fractură urâtă la genunchiul piciorului valid. Vântu e dezavantajat fizic, ultima generaţie de poliomielitici moldoveni. Un an după naşterea sa vaccinul a fost larg răspândit în România… M-am interesat la spital şi un amic medic mi-a spus că o asemenea fractură nu poate fi provocată decât prin loviri repetate şi că pacientul fusese probabil supus unei violenţe deliberate. L-am întrebat dacă a raportat concluzia sa şi dacă a sesizat Poliţia. Mi-a răspuns „Nu. De ce? Nu e plagă împuşcată, nu e înjunghiat, omul a declarat că s-a lovit, nu reclamă nimic, ce treabă am eu?!?”. Varianta oficială, colportată de presă, a fost că Vântu a căzut pe scări în casa din Ilfov. Cunosc casa. Dormitorul principal e la parter. Care invalid îşi amenajează dormitorul la etaj? Singura structură criminală din lume care îşi sacrifică în mod curent oamenii e mafia rusă. Adeseori, mesaje simbolice sunt trimise înspre publicul larg, în mod discret. Când Sorin Vântu a mers la puşcărie, prin 2012, am văzut imaginile la TV. A fost dus cu o Skoda jerpelită, avea la el un bax de apă minerală ieftină, o geantă cu efecte, o sacoşă cu alimente… Vorbim despre un om arogant, ostentativ, cu o reşedinţă în strada Paris, cu un Audi S8…

Concluzii bazate pe fapte

Vântu nu avea de ce să-l plătească pe Olteanu ca să intervină la Tăriceanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu, zis şi Colivie. Mihaiu se ştia prea bine cu Tăriceanu, personal, poate mai bine ca Olteanu. Mihaiu a petrecut cinci luni la conducerea rezervaţiei. Şi n-avea cum să-l ajute pe SOV să câştige cine ştie ce… Povestea cu benzinăriile plutitoare şi cu traficul de caviar e o prostie. Vântu habar n-are de aşa ceva şi nici nu cred că îl interesa subiectul. Caviarul, ca afacere mare, vine de la Marea Caspică, din America, din Rusia şi din Italia. Icrele negre din Deltă sunt rare şi de calitate inferioară. În plus, caviarul e friabil, trebuie procesat. Nu există condiţii la noi, pentru cantităţi mari. Alimentarea bărcilor cu combustibil e o afacere, monopolul unuia, Lungu. Dar nu e atât de spectaculoasă această afacere, astfel încât să merite să arunci două milioane, bani negri, pe eventualitatea unor aprobări. Vântu n-a plătit 2.000.000, e absolut exclus. Basmele din rechizitoriu, cu plata efectuată dintr-un off shore într-o bancă bulgărească, retragerea cash în trei zile consecutive, aducerea sacoşei şi înmânarea ei în sediul unui partid politic, nu există aşa ceva… (SOV n-a fost niciodată un om cu influenţă în politica românească. Niciun magnat, niciun mogul, niciun om de afaceri n-a avut vreodată putere reală. Fraţii Păunescu, Patriciu, Becali, Ioan Niculae, Voiculescu, Vântu – toţi au fost folosiţi, cel mult ca intermediari, ca executanţi. Ca mituitori mărunţi. Elemente obscure s-au folosit de numele lor, de imaginea lor umflată cu pompa, de aerele lor de brotaci aspiranţi la condiţia bovină. România a fost, este şi va fi condusă de doi-trei oameni politici, de nişte consilieri (alţii decât cei celebri), de o mână de agenţi, de câţiva lobişti corporatişti străini, de ambasadori. Nu de afacerişti, nu de baroni, nu de B’nai Brith, nici de către masonerie, nici măcar de Bilderberg).

Tăriceanu a declarat în stilul său fanfaron că ştia ce se va întâmpla dinainte. Aiurea! Habar n-avea. Ce ştie Tăriceanu – e că e luat în colimator, că s-a încăpăţânat să rămână o miză politică deşartă şi că are suficiente bube în cap cât să înfunde puşcăria până la adânci bătrâneţe (mă rog, privindu-l, realizez că nu mai e foarte mult timp de consumat). Tăriceanu nu e un traficant de influenţă. Ar fi vrut să fie dar niciodată n-a ştiut cum. Până şi atunci când Patriciu a avut nevoie de el a eşuat. Realizaţi? Primul magnat al ţării, ditamai miliardarul, e prieten la cataramă cu premierul. Acesta îi garantează protecţie. Scrie bileţele către Preşedinte. Preşedintele îl dă public în gât. Patriciu se trezeşte fără curea şi şireturi, în arest. E terifiat! Primise promisiunea, garanţia certă a Primului Ministru. Există oare lovitură, umilinţă mai mare?!? O mai clară exhibare a neputinţei, a fanfaronadei înfrânte? Olteanu a recunoscut prea uşor o asemenea fantasmagorie (traficul lui de influenţă, chiar dacă nu a confirmat suma), nu s-a dezvinovăţit, nu s-a apărat, nu s-a arătat perplex şi indignat. Şi-a anunţat senin demisia proximă. E clar că a existat o înţelegere cu organul de anchetă. Cât de grave or fi faptele de care Olteanu e absolvit, la schimb? O fi divulgat cursul stabilit de bancă, în avans, unui investitor penal, care a speculat eforturile de control ale BNR, a sabotat interesul public? A fost asta o practică îndelungată? Câte miliarde de euro, bani publici, ne-a costat ingineria asta? Dacă faptele devin publice, ancheta va dezvălui ditamai partea submersă a icebergului şi ceea ce va urma nu poate fi numit „seism”, „cataclism”, „scandal” – presa va trebui să inventeze un nou nume pentru aşa ceva…

P.S.: Prin anul 2006 au apărut rumori, bârfe, zvonuri, adieri, că, aşa cum omul sfinţeşte locul, formula de calcul a cursului valutar nu e chiar matematică pură, rece, dezumanizată… Aportul ingeniozităţii, căldura umană, idiostilul artiştilor mai umflă şi dezumflă, pare-se, moneda naţională. Cum suntem o specie gregară, nevoia de comunicare face ca secretele să mai fie împărtăşite… Până la un moment dat, predicţiile despre viitoarea valoare a leului le făceau nişte oameni bătrâni. Când au început să le facă şi tinerii, a apărut problema specifică juneţei, lăcomia. Cineva a exagerat la un moment dat şi nu a urmat chemarea la moderaţie. A speculat masiv informaţia, ceea ce a creat valuri. Valuri scumpe. Să pariezi masiv pe un leu cu zece bani mai mic sau mai mare, să facturezi sau să plăteşti prea mult, într-o anumită zi, să efectuezi un mare schimb valutar prea oportun şi să numeşti asta „inspiraţie” sau „coincidenţă” – ei, asta a displăcut pragmaticilor lucrători din serviciile de informaţii… Numai că, în loc să ridici un eşafod în strada Smârdan sau în Eugen Carada, mai bine ridici o ţeapă în Delta… –  PROMPT MEDIA (- sursa: Mihai Antonescu, BURSA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.