Acasă Economie București: Încă un sprijin financiar pentru stimularea investițiilor întreprinderilor mici şi mijlocii

București: Încă un sprijin financiar pentru stimularea investițiilor întreprinderilor mici şi mijlocii

DISTRIBUIȚI

bani146151 – 09092016 –  Întreprinderile mici și mijlocii vor fi sprijinite să-și dezvolte investițiile printr-o nouă schemă multianuală de ajutor de stat (ajutor individual sau ajutor de minimis), în valoare totală de 900 de milioane de lei, măsură care se încadrează în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român. Executivul a adoptat un memorandum în acest sens, la propunerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Sprijinul financiar se acordă sub forma unor granturi pentru rambursarea cheltuielilor eligibile aferente investițiilor inițiale, în scopul realizării unor obiective de investiţii.

”Analizele noastre au relevat că există foarte multe proiecte investiționale cuprinse între 1 milion și 10 milioane de euro, care își vor susține creșterea datorită acestui program. Este o mare nevoie de fonduri cuprinse în acest interval, mai ales în rândul firmelor cu capital autohton. Intenționăm ca această schema de ajutor de stat să țină pasul cu mersul real al economiei, în care investițiile sunt tot mai dinamice și predictibile datorită unui număr în creștere de oportunități în piață”, consideră vicepremierul Costin Borc, ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu mediul de Afaceri.

Schema de ajutor de stat este concepută ca program multianual, până în anul 2020, cu finanțare de la bugetul de stat, iar selecția beneficiarilor ajutorului de stat se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat prin legea bugetului de stat și cu respectarea unor condiții de eligibilitate.

Schema este elaborată pentru perioada 2017-2020. Data estimată la care va intra în vigoare această schemă este luna octombrie 2016, iar perioada estimată în care se vor efectua plățile ajutorului de stat este 2017-2023.

Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de 900 de milioane de lei, aproximativ 200 de milioane euro, şi se acordă pentru credite de angajament pentru emiterea de acorduri de finanțare aferente perioadei 2017-2020 şi pentru credite bugetare pentru plata ajutorului de stat în intervalul 2017-2023.

Sumele necesare derulării acestei scheme vor fi alocate anual, din bugetul de stat, începând cu anul 2017, bugetul anual maxim al schemei fiind de 225 milioane lei (aproximativ 50 de milioane euro).

Ajutorul de stat se acordă întreprinderilor sub formă de sume nerambursabile, în raport cu cheltuielile eligibile şi în limita maximă admisă. Beneficiarul ajutorului de stat trebuie să asigure cofinanţarea investiției fie prin resurse proprii, fie prin finanțare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.

Se estimează că 200 de beneficiari vor primi aceste ajutoare financiare şi se preconizează că rezultatele obținute prin acordarea acestor ajutoare vor conduce la creșterea numărului locurilor de muncă nou create, creșterea încasărilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale din taxele şi impozitele aferente salariilor, precum şi din alte impozite şi taxe, dar şi creșterea volumului de investiţii străine în România, precum şi în cadrul regiunilor defavorizate.

Administratorii schemelor de ajutor de stat destinate IMM-urilor sunt Oficiile Teritoriale pentru IMM şi Cooperație, structuri în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, finanțate prin bugetul ministerului.

Schema de ajutor de stat a fost elaborată în baza prevederilor OUG nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, a Hotărârii Guvernului nr. 859/2014 privind aprobarea Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătățirea mediului de afaceri din România-Orizont 2020 şi a legislației naționale şi europene în materie de ajutor de stat. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.