Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Săptămână ”bogată” pentru IGSU

București: Săptămână ”bogată” pentru IGSU

DISTRIBUIȚI

igsu146071 – 05092016 –  În perioada 27 august – 2 septembrie a.c., IGSU a desfăşurat 628 controale la nivel naţional, în urma cărora au fost aplicate 1.476 sancţiuni contravenţionale (1.243 avertismente şi 233 amenzi), în cuantum de peste 294.500 lei.

Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii IGSU susțin că au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.

De asemenea, în perioada menţionată, la nivel naţional s-au realizat 530 de acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc.

Totodată, inspectorii de prevenire au fost angrenaţi în 12 comisii de recepţie pentru verificarea respectării cerinţelor de securitate la incendiu pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii şi au continuat analizarea documentaţiilor necesare acordării avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă.

În plan operaţional, în perioada de referinţă au fost derulate 8.055 intervenţii la nivel naţional,  salvatorii fiind solicitaţi la 721 misiuni de stingere a incendiilor, 6.567 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 52 misiuni de descarcerare şi 224 pentru deblocare/salvare, precum și alte situații de protejare a comunităților.

De asemenea, în cele şapte zile, 6.617 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical și terapie intensivă mobilă, iar alte 148 persoane aflate în dificultate au fost salvate din medii ostile vieții. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.