Acasă Politic Germania: BMW, ”mai prezentă” în România

Germania: BMW, ”mai prezentă” în România

DISTRIBUIȚI

Processed with Snapseed.146081 – 06092016 –  Premierul Dacian Cioloș a declarat luni, la finalul vizitei sale în Germania, că a discutat, printre altele, cu reprezentanți ai companiei BMW despre perspectiva ca această firmă să fie ”mai prezentă în România” în viitorul apropiat, transmite corespondentul Agerpres.ro

Cioloș s-a întâlnit cu reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și cu oameni politici de rang înalt din landul Bavaria. Premierul a spus că a vorbit cu reprezentanți ai marilor companii germane despre ”oportunități legate de sectoarele cercetare, dezvoltare și IT”. ”’Am convenit ca în următoarele săptămâni să organizăm în România vizita unui grup de specialiști în IT de la sediul BMW (…) să vedem opțiunile în viitor”, a precizat acesta.

Premierul a afirmat că această companie germană a dat dovadă de interes în ceea ce privește eventualele investiții în țara noastră. ”Cred că există un interes din partea BMW de a se uita mult mai atent la potențialul pe care îl are România”, a declarat Dacian Cioloș.

Premierul a arătat că a dorit să transmită că ”România este un mediu propice pentru investiții în general”.

El a vorbit despre apropierea dintre țara noastră și landul Bavaria și referindu-se la faptul că în această regiune trăiesc peste 100.000 de etnici germani de origine română.

De asemenea, șeful Guvernului a spus că în curând companii mari sau medii vor anunța că vor investi în România. ”O să anunțe ele însele interesul de a investi atât în industria civilă, cât și în industria militară”, a adăugat premierul.

Guvernul îşi propune să-i stimuleze pe specialiştii în înaltă tehnologie să lucreze în ţară, iar, în acest scop, şi investiţiile companiilor germane în România sunt binevenite, le-a spus premierul Dacian Cioloş oamenilor de afaceri din landul Bavaria. Premierul Dacian Cioloş a prezentat reprezentanţilor mai multor companii germane din domeniul IT-ului şi comunicaţiilor, avantajele investiţiilor în România. Printre aceste avantaje se numără inclusiv numărul mare de români pregătiţi în domeniul IT, pe care România vrea să îi stimuleze să rămână în ţară. Dacian Cioloş: ”Mulţi români specializaţi în IT lucrează în afara ţării. De altfel, a doua limbă vorbită în Silicon Valley, după engleză, este limba română. Intenția noastră nu este să exportăm aceste competențe, ci să le păstrăm în România, să le creăm condiții de dezvoltare în țară. Suntem interesaţi să dezvoltăm domeniul IT, inclusiv în administraţia publică şi lucrăm deja o platformă pentru interconectare. Dorim să investim împreună pentru îmbunătăţirea acestui domeniu, atât statul, cât şi mediul privat. Printre avantajele prezentate oamenilor de afaceri germani se mai numără calitatea celor şapte centre universitare, care pregătesc specialişti în domeniul IT, dar şi viteza internetului din România. Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit cu mai mulţi reprezentanţi ai unor companii germane, printre care şi cu echipa de conducere a producătorului auto BMW. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.