Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Anul acesta ar putea fi finalizat nodul rutier de la Moara...

Ilfov: Anul acesta ar putea fi finalizat nodul rutier de la Moara Vlăsiei

DISTRIBUIȚI

centura 146166 – 09092016 –  Aproape 3 km din autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, de la Şoseaua de Centură până în Strada Popasului, ar putea fi deschişi circulaţiei rutiere până la finalul lui 2016. În acelaşi timp, şi nodul rutier de la Moara Vlăsiei, rămăşiţă a proiectului de autostradă inaugurată încă din vara lui 2012, ar putea fi terminat. Anunţul a fost făcut de şeful de la autostrăzi într-un interviu acordat hotnews.ro.

”Am evaluat şi posibilitatea să deschidem traficul. Din punct de vedere tehnic se poate. Vor fi circa 2,5 km din contractul vechi finalizaţi în momentul de faţă şi circa 500 de metri din contractul nou cu descărcare la Popasului”, a explicat Cătălin Homor, directorul CNADNR. ”În momentul de faţă, discutăm în paralel cu constructorul să-şi vadă de treabă şi noi evaluăm ce înseamnă descărcarea traficului acolo. Clar că vor fi debusate nişte străzi şi evaluăm acum dacă acele străzi au capacitate de a prelua traficul şi la ce nivel. Poate se impune o restricţie de 3,5 tone, de 7,5 tone sau chiar deloc”.

Pe lângă porţiunea de aproape 3 km care ar putea fi deschisă traficului, oficialul anunţă că şi nodul rutier de la Moara Vlăsiei ar putea fi gata până la final de an. Vorbim de o lucrare executată doar parţial de vechiul constructor şi nefinalizată până la momentul iulie 2012 când porţiunea Centură – Ploieşti a fost dată în folosinţă.

”„Nodul de la Moara Vlăsiei îl avem în program să fie finalizat anul acesta. Am putea discuta de o dublă deschidere anul acesta. Nodul Moara Vlăsiei şi aproximativ 3 km până la strada Popasului”, a precizat Homor.

 Cât priveşte continuarea autostrăzii până spre Capitală, directorul de la Drumuri precizează că intersecţiile cu strada Gherghiţei şi Şoseaua Petricani rămân la fel ca în proiectul original, adică una într-un sens giratoriu şi apoi o intersecţie în ”T” pe Petricani. ”A existat audit de siguranţă rutieră, avem un departament de siguranţă rutieră. Dacă specialiştii spun că este sigură intersecţia, eu nu pot să-i contrazic”, a detaliat Homor.

În iulie 2012 au fost deschişi traficului cei circa 60 de kilometri de autostradă de la Şoseaua de Centură şi până la Ploieşti, rămânând însă nefinalizaţi ultimii 6 km spre Capitală şi nodurile rutiere.

Pe 19 km a lucrat consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, iar termenul pentru finalizarea tuturor lucrărilor şi a nodului de la Moara Vlăsiei a fost atunci împins treptat, ajungându-se la anul 2015 pentru terminare. Chiar şi aşa, lucrurile au îngheţat cu totul pe şantier şi, în urma neînţelegerilor cu constructorul, contractul a fost reziliat.

În decembrie 2015 a fost recontractată realizarea ultimilor km din A3 spre Capitală. Contractul de proiectare şi execuţie a fost atribuit Asocierii Aktor – EuroContruct Trading 98 pentru 129.180.727,51 lei fără TVA. Contractul vizează sectorul de autostradă Bucureşti – Ploieşti, km 0+000 (Intersecţie Petricani) – km 3+325, Nod Centură Bucureşti şi Nod Moara Vlăsiei. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.