Acasă Politic SUA: Lazăr Comănescu, la segmentul de nivel înalt al celei de-a 71-a...

SUA: Lazăr Comănescu, la segmentul de nivel înalt al celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU

DISTRIBUIȚI

lazar-comanescu 146356 – 19092016 – Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, va face parte, în perioada 19 – 24 septembrie 2016, din delegația României care participă la segmentul la nivel înalt al celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Delegația națională va fi condusă de premierul Guvernului României, Dacian Cioloş.

Alături de reuniunile la care îl va însoți pe șeful delegației, ministrul afacerilor externe va avea o agendă densă de reuniuni ministeriale și întrevederi bilaterale pe diverse subiecte de maximă actualitate internațională.

La 19 septembrie 2016, șeful diplomației române va participa la prima reuniune la nivel înalt a Adunării Generale a ONU pe tema fluxurilor masive de refugiați și migranți care are ca obiectiv o mai bună coordonare a statelor membre ale ONU în raport cu actuala criză globală a refugiaților și migranților. Cu acest prilej, va susține alocuțiunea națională în cadrul sesiunii de dezbateri generale, precum și o intervenție la masa rotundă cu tema ”Compactul global pentru partajarea responsabilității privind refugiații; respectarea dreptului internațional”. În cadrul celor două alocuțiuni vor fi prezentate contribuția României și măsurile adoptate de guvern, atât în capacitate națională, cât și ca stat membru al UE, pentru diminuarea cauzelor și a consecințelor fluxului migratoriu, în vederea stopării acestui fenomen.

Ministrul afacerilor externe va participa, de asemenea, la o serie de evenimente conexe organizate, conform practicii, în marja dezbaterilor de politică generală: reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre UE; reuniunile ministeriale regionale ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), Iniţiativei Central Europene (ICE); dineul transatlantic; reuniunile ministeriale ale statelor francofone, Comunității Democrațiilor, Alianței Civilizațiilor. Va avea, totodată, o serie de  întrevederi bilaterale cu omologi din alte state ale ONU care au ca obiectiv dinamizarea relațiilor bilaterale cu accent pe dimensiunea economică, precum şi identificarea unor noi modalităţi de colaborare în cadrul ONU.

Unul dintre principalele obiective ale României la actuala sesiune a Adunării Generale a ONU îl reprezintă evidențierea contribuției țării noastre la avansarea agendei globale, din perspectiva de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU pentru care candidează în anul 2019, pentru un mandat în perioada 2020 – 2021.

Deschiderea unei noi sesiuni a Adunării Generale a ONU, în cadrul căreia sunt reprezentate cele 193 de state membre, constituie unul din cele mai importante evenimente ale agendei internaționale, care reunește, în fiecare an, un număr important de şefi de stat, de guvern și miniștri ai afacerilor externe. Segmentul la nivel înalt din cadrul dezbaterilor politice generale oferă ocazia prezentării, în fața întregii lumi, a elementelor definitorii ale priorităţilor României la ONU.

Segmentul la nivel înalt al celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU are loc în acest an la sediul ONU de la New York, în perioada 20 – 26 septembrie 2016. Sesiunea are ca temă principală „Obiectivele de dezvoltare durabilă: un efort global pentru transformarea lumii” şi se va desfăşura în contextul accentului pus de statele lumii pe consolidarea multilateralismului ca important instrument de promovare a priorităților de dezvoltare durabilă înscrise pe Agenda 2030. Vor fi abordate de manieră cuprinzătoare noile provocări la nivel global (migraţia, fluxurile masive de refugiaţi, extremismul violent) şi va continua reflecţia comună a statelor membre ONU asupra aplicării unor decizii majore adoptate în cadrul organizației în cursul anului 2015, în legătură cu dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, finanţarea dezvoltării etc.

Ca în fiecare an, o atenţie deosebită va fi acordată dimensiunii de pace și securitate, care oferă prilejul unor dezbateri aprofundate privind situațiile de securitate din diferite părți ale lumii și modul în care comunitatea internațională poate contribui mai eficient la rezolvarea acestora. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.