Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti AVEM DREPTUL DE A ŞTI!

AVEM DREPTUL DE A ŞTI!

DISTRIBUIȚI

supermarket1-fructeCine ne spune cât de nocive sunt fructele româneşti? Autoritățile au alte priorități! – 146739 – 06102016 – Piaţa de fructe din România a devenit tot mai nesigură, iar pericolul afectării sănătăţii noastre pândeşte în fiecare coş de cumpărături cu care plecăm din magazine.

Riscurile pentru sănătatea consumatorilor vin din aproape toate produsele ”arătoase”,  deştept plasate pe rafturile marketurilor, şi, din păcate, constatăm tot mai des că problemele par să vină din toate direcţiile.

Deşi în ultima perioadă încercăm să regăsim gustul românesc al fructelor de altădată, nu ştim dacă eticheta ”Produs în România” garantează absenţa substanţelor chimice dăunătoare, pe care încercăm să le evităm ferindu-ne să punem pe mesele noastre produse din import.

Asociaţia Pro Consumatori arată că, deşi în uşoară scădere, în ultimii doi ani, aproape jumătate din cantitatea de fructe din producţia autohtonă a fost depistată cu reziduuri de pesticide. Cu alte cuvinte, nici fructele noastre nu mai sunt ce-au fost. Asta înseamnă că în dorinţa de a fi competitive în raport cu produsele din import al căror aspect este tentant, producătorii români par să renunţe la metodele tradiţionale de combatere a dăunătorilor sau la adaosurile de îngrăşăminte naturale (folosite de părinţii şi bunicii noştri cu ceva ani în urmă) şi se adaptează vremurilor, apelând la substanţe chimice mult mai la îndemână, care să le protejeze recoltele şi să stimuleze producţia!

Într-un comunicat dat la începutul lunii septembrie, Ministerul Agriculturii ne asigura că nu orice reziduu de pesticid înseamnă pericol pentru sănătatea umană, ci doar cele care depăşesc limita maximă admisă (LMA) şi că rezultatele obţinute în laboratoarele RENAR sunt în media europeană. ”Fiind vorba de produse convenţionale şi nu ecologice este evident că acestea conţin reziduuri de pesticide, dar care nu depăşesc limita maximă admisă de legislaţia în vigoare”.

Altfel spus, şi legumele şi fructele româneşti au pesticide, dar n-ar fi periculoase!

Am remarcat însă că atunci când vine vorba despre importurile de legume şi fructe, funcţionarii statului recită din memorie numărul alertelor generate şi produsele care au ridicat probleme la analizele de laborator, însă atunci când întrebi despre controalele la intern fie se arată spre minister, fie e greu de identificat instituţia care răspunde de controlul conţinutului de reziduuri de pesticide în legumele şi fructele din producţia internă.

Pentru că ministerul pare, aşadar cel mai informat între instituţii, de Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti  (28 septembrie), am încercat să aflăm cât de vigilente şi deschise spre comunicarea publică a problemelor care ţin de securitatea alimentară a populaţiei sunt Ministerului Agriculturii şi Laboratorul Central pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide, aşa că le-am transmis o serie de întrebări legate de acest subiect. privind numărul alertelor generate în 2015 şi 2016 în Sistemul Rapid de Alertă pe Alimente şi Furaje (SRAAF) determinate de depăşirea limitelor maxime admise ale reziduurilor de pesticide în urma analizelor de laborator la probele de legume şi fructe, substanţele care au generat alertele respective, precum şi produsele descoperite cu depăşiri ale limitelor maxime admise la pesticide şi cantităţile retrase sau oprite de la comercializare şi modul în care sunt verificate legumele şi fructele din punct de vedere al conţinutului de reziduuri de pesticide la producătorii autohtoni.

Niciuna dintre cele două instituţii nu a dat curs cererii noastre, dar încă le aşteptăm răspunsurile, considerându-le de interes public, nu doar pentru consumatori, ci şi pentru instituţii, care pot garanta, încă o dată, că sunt atente la hrana noastră cea de toate zilele.

Asta pentru că există informaţii că în reţeaua comercială a unui mare lanţ de magazine (parte a unui concern cu activitate în Europa) a fost descoperită, la o autoverificare făcută de comerciant, o importantă cantitate de piersici din producţia autohtonă, de provenienţă zona Dobrogea (livrate de una dintre marile asociații de firme de profil românesti), cu un conţinut ridicat de propargit, în timp ce alte câteva tone îşi aşteptau intrarea pe piaţă.

Din informaţiile de până acum, comerciantul a sesizat autorităţile, dar aceste verificări nu au confirmat suspiciunea iniţială.

Nici reprezentanţii comercianţilor nu vor să fie mai comunicativi atunci când vine vorba despre o asemenea temă, pentru că nici marile lanţuri de magazine nu vor să supere pe nimeni…. Se pare că situaţia nu este singulară, pentru că şi în 2015 a existat un caz asemănător, când un mare lanţ de magazine a eliminat un lot de struguri (proveniţi din aceeaşi zonă a ţării!) cu valori foarte mari de pesticide, fiind depăşite limitele admise pentru două substanţe din această categorie – tiofanat metil şi dimetoat, care, ingerate, pot afecta grav sănătatea.

 Dar dacă statul se face că nu aude, ce pretenţii poţi avea de la vânzători, fie ei şi supermerketuri, să vorbească?!

Aşa că noi rămânem cu câteva mari semne de întrebare:

A vrut comerciantul să elimine de la raft produsele româneşti?

S-a transformat producătorul român într-un ”samsar” de fructe care pune pe piaţă, sub propriul brand, produse cumpărate de te miri-unde?

Au fost ”servite”  autorităţilor, pentru analiză, probe de fructe din loturi „dedicate”?

Au închis ochii autorităţile şi nu le interesează de unde ”se culeg” piersicile? Să fie bine pentru toată lumea… având în vedere că noile reglemetări guvernamentale prevăd obligativitatea comercializării în supermarketuri, în proporţie de 51% a produselor româneşti?

Ceea ce ştim cert vine din sistemul european de monitorizare a alertelor alimentare: în 2013 a existat o alertă europeană pentru fructe de pădure cu reziduuri de pesticide.

În 2015, România figurează ca ţară de origine pentru 19 alerte alimentare înregistrate  în Sistemul Rapid de Alertă pe Alimente şi Furaje European.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.