Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Amânarea intrării în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice a fost...

București: Amânarea intrării în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice a fost o greșeală

DISTRIBUIȚI

Ana Birchall146684 – 04102016 –  Plenul Camerei Deputaților a dat marți, 4 octombrie, un vot de adoptare proiectului legislativ care modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice, devansând termenul de intrare în vigoare pentru data de 1 noiembrie. Inițiatorul acestei legi, deputatul PSD Ana Birchall, a salutat votul de astăzi din plenul Camerei Deputaților: ”Mă bucur că astăzi, colegele și colegii mei din Camera Deputaților au dat un vot favorabil de adoptare pentru proiectul legislativ care modifică ordonanța de urgență prin care Guvernul a prorogat cu un an termenul de intrare în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice. De la 1 noiembrie, românii sufocați de datorii vor beneficia de un instrument legal, modern, prin care au o șansă reală de ieșire din impas și redresare financiară. Încă din luna decembrie a anului trecut am susținut că această ordonanță, dată în preajma Crăciunului, a fost o greșeală și sper ca măcar în al doisprezecelea ceas Guvernul să pună în aplicare o lege care vine în sprijinul românilor aflați în necaz financiar”, a declarat deputatul PSD Ana Birchall.

În alocuțiunea susținută în plenul Camerei Deputaților, Ana Birchall a subliniat demersurile făcute în perioada ulterioară promulgării de către președinte a Legii insolvenței persoanelor fizice în luna iunie 2015 și interpelările către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Ministerul Justiției și Guvern pentru ca normele metodologice de aplicare a legii să fie elaborate în cel mai scurt timp, precum și lipsa unor argumente concrete pentru termenul de prorogare de un an, înaintat în decembrie de Guvern: „Am adresat Guvernului o serie de interpelări, atât anul trecut, cât și în acest an, prin care am solicitat urgentarea procesului de elaborare a normelor metodologice pentru Legea insolvenței persoanelor fizice. Sper că până la această dată Guvernul a făcut toate demersurile necesare pentru ca Legea insolvenței persoanelor fizice să fie aplicată și să nu mai sufere amânări ulterioare. Contextul actual din societatea românească impune găsirea unor soluții viabile care să îi ajute pe cei sufocați de datorii și intrarea în vigoare a acestui proiect legislativ, amânat pe nedrept de Guvernul actual. Sper ca după data de 31 octombrie, propusă de Comisia juridică din Camera Deputaților, nimeni să nu mai vină cu nicio scuză pentru ca această lege să nu intre în vigoare. Mă aștept ca această lege să fie funcțională începând cu 1 noiembrie”, a susţinut deputatul social-democrat Ana Birchall.

În concluzie, inițiatorul Legii insolvenței persoanelor fizice, Ana Birchall, a mulțumit plenului Camerei Deputaților pentru votul de adoptare a proiectului de lege care respinge Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2015 și a subliniat că românii sufocați de datorii vor avea acces la încă un instrument viabil și modern prin care să fie protejați împotriva executărilor silite și a pierderii agoniselii de o viață: „Mulțumesc colegelor și colegilor mei din Camera Deputaților pentru votul de adoptare a proiectului legislativ care devansează termenul de intrare în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice. Votul de astăzi reprezintă și un semnal pentru Guvern de a respecta termenele impuse de Parlament în procesul legislativ. Prorogarea termenelor de intrare în vigoare a legilor ar trebui să fie o excepție, nu o regulă. Este nevoie de Legea insolvenței în România, astfel încât debitorii de bună credință, aflați în necaz financiar, să poată fi ajutați și să nu mai stea cu frica în sân de teamă că își pot pierde agoniseala de o viață sau că pot fi executați silit”, a încheiat deputatul PSD Ana Birchall. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.