Acasă Opinii/Analize “Cuminţenia pământului” și necuminţenia lui Dacian Cioloș

“Cuminţenia pământului” și necuminţenia lui Dacian Cioloș

DISTRIBUIȚI
SORIN ROȘCA STĂNESCU

Sorin Roșca Stănescu – 146907 – 13102016 –  Fascinanta campanie pentru “Cuminţenia pământului” a luat sfârșit. Eșecul este usturător. După ce s-a investit atât de mult în PR, după ce însăși clădirea Guvernului a fost transformată în catafalc, românii au investit  în “Cuminţenia pământului” doar ceva mai mult de un milion de euro. Puțin peste a șasea parte. Prăbușit între corzile ringului, Dacian Cioloș a căutat un subterfugiu. Și a ales cea mai nefericită soluție. Care l-ar putea trimite după gratii.

De această dată nu voi mai analiza modul în care a fost umilit, post-mortem, marele Constantin Brâncuși. Nu am de gând să pun în discuție nici modul în care au reacționat românii. Mă mărginesc, la acest capitol, să afirm că aceștia ar fi putut contribui cu sume de sute de ori mai mari decât cele solicitate de Guvern, cu singura condiție să fi existat un raport de încredere între ei și Executivul Dacian Cioloș. Acest raport nu a existat. Și, atunci, nu au venit nici banii.

În schimb, voi comenta soluția. Dintr-o perspectivă penală. Soluția identificată de Guvern și transformată într-o hotărâre cu putere de act normativ așază o ultimă cărămidă pe o construcție, în esența ei, de tip infracțional. Și iată de ce.

Conform legilor din România, Guvernul nu poate negocia, în mod direct, achiziționarea unor lucrări. Este obligat să o facă printr-o instituție de cultură abilitată. Inițial, așa s-a și întâmplat. Executivul a negociat, sub Guvernul Ponta, prin intermediul Artmark. Au existat și două comisii de evaluare. Conform verdictului acestora, valoarea stabilită a “Cuminţeniei pământului” se ridica la maximum 5 milioane de euro. După instalarea Guvernului Cioloș și după eliminarea instituției intermediare, s-a ajuns la 11 milioane de euro. Din care 6 milioane urmau să fie rezultatul unei subscripții publice. Dacă observăm, deja avem două ilegalități. O sumă mult mai mare decât cea rezultată din evaluări și chiar din negocierile inițiale și o negociere directă, ilegală.

Guvernul Cioloș a cheltuit mult mai mult pentru a face publicitate acestei operațiuni de subscripție, simultan cu publicitatea în favoarea instituției și a persoanelor care o reprezintă, decât costul operei în sine. Un calcul oricât de sumar, oricât de superficial al timpilor utilizați, pe canalele de televiziune și în mediul electronic, pentru difuzarea clipurilor publicitare sau a contravalorii publicității outdoor, cea mai frapantă fiind mumificarea Palatului Victoria sub o uriașă draperie publicitară, ne conduce la un rezultat evident. Costul publicității a întrecut cu mult, cu foarte mult, prețul operei în sine.

Odată campania eșuată, Guvernul Cioloș ia o decizie șocantă. În loc să le restituie banii, până la ultimă centimă, celor care au contribuit, inclusiv ambasadorului Federației Ruse la București, domnul Dacian Cioloș a făcut o scamatorie. Guvernul va plăti integral suma necesară achiziționării “Cuminţeniei pământului”, banii puși la bătaie de cetățeni și de societățile comerciale nu vor mai fi restituiți, în schimb, este anunțată crearea unui așa-zis fond Brâncuși din care, în viitor, Ministerul Culturii ar putea face achiziții ale unor opere de artă. Prin urmare, este încălcat flagrant contractul cu cei care au donat bani. Aceștia sunt înșelați din simplul motiv că nu li se restituie sumele virate în cont pentru achiziționarea “Cuminţeniei pământului”. A doua înșelăciune vizează aceleași sume de bani. Pentru că, încălcându-se clauzele contractuale și angajamentele Executivului, acestor bani donați li se dă o cu totul altă destinație decât cea convenită. Este de presupus că cei care au virat bani în contul “Cuminţeniei pământului” au făcut-o exclusiv pentru achiziționarea respectivei opere de artă. Este exclus ca ei să fi donat acești bani pentru opere de artă viitoare, necunoscute pentru moment.

Una peste alta, s-au strâns, filă cu filă, documentele necesare unui dosar de urmărire penală. Pentru că tot trăim într-o epocă de acest fel. – Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/cumintenia-pamantului-si-necumintenia-lui-dacian-Cioloș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.