Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Audieri şi acuzaţii noi în dosarul Microsoft

București: Audieri şi acuzaţii noi în dosarul Microsoft

DISTRIBUIȚI

microsoft147605 – 21112016­ –  Un fost director al companiei Microsoft, până în 2004 și în anii 2007 – 2008, Silviu Hotăran, a fost chemat luni, la DNA, pentru lămuriri în dosar, ocazie cu care a fost anunțat că pe numele său a început urmărirea penală. Procurorii DNA îl consideră suspect în cazul mitei date pentru un contract cu statul. Este vorba despre contractele încheiate în 2004 şi prelungite în 2009 pentru închirierea de licenţe Microsoft folosite în şcoli.

În acest dosar au fost condamnaţi definitiv fostul ministru Gabriel Sandu (3 ani de închisoare cu executare), fostul primar Gheorghe Ștefan (6 ani de închisoare cu executare) şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae (2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare).

Aceasta este doar o parte a marelui dosar Microsoft. Cealaltă parte, disjunsă, îi priveşte pe numeroşi foşti miniştrii PSD şi PDL. În acest caz încă nu a fost stabilit prejudiciul.

Ceilalţi foşti miniştri vizaţi şi acuzaţiile formulate: Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei în perioada decembrie 2000 – iunie 2003, decembrie 2008 – octombrie 2009, respectiv iulie 2012 – decembrie 2012, a fost acuzată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Printre altele, aceasta ar fi aprobat bugetul pentru derularea programului SEI, respectiv pentru licenţierea Microsoft, ar fi iniţiat şi avizat proiecte de hotărâri de Guvern prin care ar fi urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, ar fi stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme. Ca urmare ar fi fost achiziţionate servicii şi produse la preţuri peste valoarea pieţei (licenţe cu 30-40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari). Pe 19 noiembrie 2014, Senatul a avizat cererea de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru.

Dan Nica, ministru al Comunicaţiilor în perioada 2000-2004, a fost acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Acesta ar fi acţionat similar Ecaterinei Andronescu. În plus, procurorii l-au acuzat că, în perioada aprilie-noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 de milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off-shore, cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică, aferentă contractului încheiat cu Guvernul României. În schimb, în baza influenţei pe care o avea, Nica urma să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de respectiva firmă. În cazul lui Nica, ancheta a fost îngreunată de faptul că DNA a trebuit să ceară avizul Parlamentului European pentru urmărirea penală a acestuia. În septembrie 2015, Comisia Juridică a PE a anunţat că-şi declină competenţa în ceea ce priveşte ridicarea imunităţii fostului ministru PSD.

Adriana Țicău, ministru al Comunicaţiilor în perioada iulie-decembrie 2004, a fost acuzată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Potrivit procurorilor, aceasta ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului Sistem Educaţional Informatizat şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft, ar fi iniţiat şi avizat proiecte de hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora. Pe 3 octombrie 2014, preşedintele Traian Băsescu a aprobat cererea DNA privind începerea urmăririi penale.

Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei în perioada 2009-2012, a fost acuzat de abuz în serviciu. În baza notei semnate de acesta ar fi fost încheiat un contract de furnizare licenţe pentru care Ministerul Comunicaţiilor ar fi plătit 8,82 milioane de euro. Potrivit procurorilor, ar fi fost vorba de 179.259 de licenţe, cu 72.990 mai mult decât calculatoarele compatibile existente în sistemul educaţional. Și în cazul lui Funeriu, cererea privind începerea urmăririi penale a fost aprobată în octombrie 2014.

Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei în perioada 2003-2005, a fost acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Acesta ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului Sistem Educaţional Informatizat şi, respectiv, pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft, ar fi iniţiat şi avizat proiecte de hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora. Cererea privind începerea urmăririi penale a fost aprobată tot în octombrie 2014.

Mihai Tănăsescu, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000-2004, a fost acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. În plus faţă de ceilalţi foşti miniştri, acesta a fost acuzat că, în perioada iunie 2003 – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit de la două persoane, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers CA, ca urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft. Și în cazul lui Tănăsescu, cererea privind începerea urmăririi penale a fost aprobată de preşedinte în octombrie 2014.

Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani. Acesta l-ar fi determinat pe un alt ministru să semneze două hotărâri de Guvern şi Contractul de licenţiere Microsoft în condiţiile pe care le negociase. Senatul a aprobat cererea privind începerea urmăririi penale pe 19 noiembrie 2014.

Valerian Vreme, ministru al Comunicaţiilor în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, a fost acuzat de abuz în serviciu. Acesta ar fi încheiat contractul subsecvent de suplimentare a numărului de licenţe pentru şcoli, în baza căruia Ministerul Comunicaţiilor a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro. Camera Deputaţilor a aprobat pe 13 octombrie 2014 cererea DNA privind începerea urmăririi penale împotriva sa.

Omul de afaceri Claudiu Florica s-a prezentat, la rândul său, la DNA pentru a fi audiat în dosarul Microsoft 2, după ce în cursul dimineții, la DNA au mai venit fostul ministrul al Educației, Alexandru Athanasiu, și foștii directori ai Microsoft – Silviu Hotaran și Ovidiu Artopolescu. ”De mine nu s-a spus niciodată că m-am atins de un euro. Nu am luat niciodată șpagă. Sunt și oameni care nu au luat, chiar daca vă vine greu să credeți. Noi am semnat cu CEO Microsoft în februarie 2004 un memorandum de dezvoltare a digitalizării în școli, un program excepțional, mie îmi pare rău ca el e târât acum prin noroi”, a declarat fostul ministru al Educatiei, Alexandru Athanasiu. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.