Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Foști manageri de spital, condamnați

București: Foști manageri de spital, condamnați

DISTRIBUIȚI

judecat147677 – 24112016­ –  Bogdan Păltineanu, fost manager la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie ”Ana Aslan”, în prezent manager suspendat al Spitalului Clinic de Urgență ”Bagdasar-Arseni”, și Dan Nicolae Straja, manager suspendat la Institutul Oncologic ”Alexandru Trestioreanu”, au fost condamnați joi de Tribunalul București la câte trei ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Judecătorii au mai dispus ca cei doi să stea trei ani sub supraveghere, fiind menținută măsura controlului judiciar.

Instanța a decis ca Bogdan Păltineanu să restituie sumele de 73.450 euro și 18.600 lei, iar Dan Nicolae Straja suma de 95.750 euro, primite ca mită. Decizia nu este definitivă.

Potrivit DNA, în perioada mai – august 2015, Bogdan Păltineanu, în exercitarea atribuțiilor de manager la Institutul ”Ana Aslan” în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, derularea acestora și angajarea unității în operațiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a patru firme suma totală de 73.450 euro și 18.600 lei (în zilele de 12 mai – 26.400 euro, 19 mai – 19.500 euro, 16 iunie – 18.600 lei, 13 iulie – 5.000 euro, 21 august – 22.500 euro). ”Banii primiți de inculpat, într-un imobil ce-i aparținea, în autoturismul personal și în cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 – 10%) pentru derularea în bune condiții (emitere comenzi, plată facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical și dispozitive medicale pe care Institutul de Geriatrie le încheiase cu firmele respective”.

Potrivit DNA, în mai 2015, Dan Straja, în exercitarea atribuțiilor de manager la Institutul ”Alexandru Trestioreanu” în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, a primit de la reprezentantul a două firme suma totală de 95.750 euro (la 1 mai – 55.000 euro și la 8 mai – 45.750 euro). ”Sumele de bani, primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituției pe care o conducea, cât și în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit (5%) pentru derularea în bune condiții a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi) pe care Institutul Oncologic le încheiase cu cele două firme”, acuzau procurorii. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.