Acasă Social București: Mecanism privind compensarea condițiilor de detenție necorespunzătoare

București: Mecanism privind compensarea condițiilor de detenție necorespunzătoare

DISTRIBUIȚI

inchisoare147332 – 04112016   Având în vedere situația de supraaglomerare cu care se confruntă sistemul penitenciar din România, Ministerul Justiției pune în dezbatere publică proiectul de lege de modificare și completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă.

 Potrivit proiectului de lege, în calculul pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, astfel: pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, trei zile din pedeapsa aplicată. În acest mod, măsura reglementată depășește cadrul unui remediu compensatoriu stricto sensu, acordarea compensării operând din oficiu, nefiind condiționată de formularea unei cereri de către persoana deținută.

 Această compensare se realizează în procedura liberării condiționate, toate condițiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului și de către instanță.

La 24 iulie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat o hotărâre semi-pilot împotriva României în cauza Iacov Stanciu împotriva României, prin care a constatat încălcarea articolului 3 din Convenție în ceea ce privește condițiile de detenție, respectiv că supraaglomerarea și condițiile necorespunzătoare de detenție reprezintă probleme structurale ale sistemului penitenciar din România. Prin aceeași hotărâre, fără a impune însă un termen pentru remedierea situației, Curtea a considerat că este necesară instituirea unui recurs intern care să permită repararea efectivă a prejudiciilor suferite ca urmare a condițiilor inadecvate de detenție.

Guvernul României a adoptat, în 27 aprilie 2016, Memorandumul pentru aprobarea calendarului de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune. De asemenea, în 30 iunie, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au adoptat Planul de Acțiune Sectorial pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție..

 În perioada 26 iulie – 9 septembrie 2016, Ministerul Justiției a declanșat un proces de informare și consultare publică privind situația sistemului penitenciar din România, urmând ca, în urma propriei analize, să adopte până la sfârșitul lunii noiembrie, a.c., un pachet de măsuri de reformă a sistemului penitenciar. . PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.