Acasă Stiință Cancerul, tot mai aproape să fie învins

Cancerul, tot mai aproape să fie învins

DISTRIBUIȚI

celule-canceroase147959 – 141212016­ –  Procesul de înmulțire a celulelor canceroase este influențat de cantitatea de grăsimi din alimentație, a descoperit o echipă de oameni de știință, care a reușit să blocheze propagarea metastazelor în cadrul testelor efectuate pe șoareci de laborator, informează AFP și Science Daily.

Un studiu finanțat parțial de Worldwide Cancer Research și condus de profesorul Salvador Aznar Benitah de la Institutul pentru Cercetări din Barcelona a identificat în premieră o proteină, numită CD36, ce se găsește în membrana celulelor canceroase și este implicată în absorbția grăsimilor, care joacă un rol esențial în dezvoltarea metastazelor în mai multe tipuri de cancer.

Proteina CD36 joacă un rol în detectarea și absorbția lipidelor fiind un factor determinant în propagarea anumitor tumori canceroase (precum cele de piele, de sân, de ovar, bucale, de vezică urinară sau de plămâni). Legătura unică dintre această proteină și acizii grași de care este dependentă reprezintă o diferență majoră între celulele care inițiază metastaza și alte celule tumorale.

Pentru a confirma rolul său esențial în metastaze, echipa profesorului Benitah a inserat CD36 în celule non-metastazante, ceea ce a făcut ca acestea să se transforme în celule tumorale metastazante. ”Deși nu am testat încă acest lucru în toate tipurile de tumori, putem susține că CD36 reprezintă un marker general al celulelor metastazante”, a declarat profesorul Benitah. ”’Ne așteptăm ca acest studiu să aibă un mare impact asupra comunității științifice și pentru avansul în cercetarea metastazelor și sperăm să reușim să validăm potențialul CD36 ca tratament anti-metastază”, a completat acesta.

Metastazele reprezintă celule tumorale care se desprind din tumorile inițiale și ”’călătoresc”’ prin sânge sau limfă colonizând alte organe. Acestea sunt responsabile de marea majoritate a deceselor cauzate de cancere, însă caracteristicile celulelor implicate sunt încă puțin cunoscute, ceea ce face ca tratamentul împotriva metastazelor să fie extrem de delicat.

Cancerul este cu atât mai letal cu cât se răspândește în corp deoarece astfel șansele de reușită ale tratamentului scad considerabil. Acesta este motivul pentru care oameni de știință de pe tot globul încearcă să înțeleagă modul în care are loc acest proces și să dezvolte noi modalități de a-l împiedica.

Oamenii de știință au cercetat apoi influența dietelor bogate în grăsimi asupra răspândirii celulelor canceroase. Aceștia au oferit șoarecilor de laborator o dietă bogată în grăsimi și apoi le-au injectat un tip de cancer bucal. S-a observat că dieta bogată în grăsimi a cauzat metastaze mai frecvente la peste 50% dintre șoareci. În plus, toți șoarecii cărora le-au fost inoculate celule tumorale tratate cu acid palmitic (un compus important al uleiului de palmier inclus în numeroase produse) – au manifestat cea mai accelerată răspândire a celulelor tumorale.

”’În cazul șoarecilor cărora li s-au inoculat celule tumorale umane se pare că există o legătură directă între consumul de grăsimi și o creștere în ceea ce privește potențialul metastazant prin CD36. Mai multe studii sunt necesare pentru a demantela această relație, în special deoarece în țările industrializate se înregistrează o creștere alarmantă a consumului de grăsimi saturate și zahăr”’, a avertizat profesorul. ”’Grăsimea este necesară pentru funcționarea organismului, însă un consum necontrolat poate avea efect asupra sănătății, așa cum s-a demonstrat deja în cazul unor cancere, precum cel de colon, și în metastaze, așa cum demonstrăm în cazul de față”’, a menționat specialistul.

Ulterior, oamenii de știință au reușit să demonstreze că prin blocarea proteinei CD36 cu ajutorul unui anticorp se poate împiedica metastaza – la șoarecii care dezvoltaseră metastaze blocarea proteinei CD36 a dus la stoparea completă a răspândirii celulelor tumorale în 20% dintre cazuri și la o reducere considerabilă a metastazelor în 80-90% dintre situații. Cercetătorii au precizat că aceste rezultate au fost atinse fără efecte secundare.

Oamenii de știință lucrează în prezent la dezvoltarea de terapii pentru blocarea proteinei CD36 care ar putea trata pe viitor pacienții diagnosticați cu cancer. – Agerpres.ro

–  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.