Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti ALDE vorbește din nou despre cotele progresive de impozitare

ALDE vorbește din nou despre cotele progresive de impozitare

DISTRIBUIȚI

 Varujan Vosganian148341 – 100112017 –  ALDE este oricând dispusă să discute despre introducerea unor nivele progresive de impozitare a salariilor, dar eventual 8%, 12%, 16%, declară la RFI deputatul Varujan Vosganian. El subliniază că formaţiunea sa nu este dispusă să discute despre o impozitare progresivă în care 16% să nu fie nivelul superior.Varujan Vosganian a comentat afirmaţiile lui Liviu Dragnea (PSD) şi Daniel Constantin (ALDE) privind eventuala eliminare a cotei unice de 16%: „În ceea ce priveşte această discuţie din Guvern, eu nu am participat la astfel de discuţii, aşa că ceea ce vă spun e din poziţia unui analist, mai degrabă. Să fim înţeleşi, PNL sau ALDE sau orice viziune de natură liberală s-a născut mult înaintea cotei unice. Că noi, cei care conducem acum ALDE, pe vremea aceea conduceam Guvernul liberal şi am dorit să dăm cota unică a fost în primul rând pentru a înlătura o birocraţie îngrozitoare a declarărilor de impunere şi în al doilea rând pentru a da o şansă clasei medii să se dezvolte. Deci cota unică pentru noi a fost o soluţie pentru un anumit moment istoric. De aceea, o eventuală abandonare a cotei unice n-ar însemna o abandonare a liberalismului sau o abandonare a principiilor noastre fundamentale. Însă principiul fundamental al ALDE este acela de a nu creşte impozitele. Suntem oricând dispuşi să discutăm o reducere a impozitării pe salariu pentru categoriile plătite mai puţin, adică să fie eventual nivele progresive, dar eventual 8%, 12%, 16%, adică nu suntem dispuşi să discutăm despre o impozitare progresivă, dar în care 16 să nu fie nivelul superior, ci un nivel intermediar”.

„Punctul de vedere al ALDE, pe care vi-l spun ca un coordonator al programului economic ALDE este că noi nu renunţăm la 16 ca limită superioară. Suntem eventual dispuşi să discutăm într-o bună zi pentru unele nivele intermediare, de tip 8% sau 12%, pentru categoriile mai prost plătite”, declară deputatul ALDE.  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.