Acasă Politic Bruxelles: Ministrul Meleșcanu, la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe

Bruxelles: Ministrul Meleșcanu, la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe

DISTRIBUIȚI

Theodor Melescanu148428 – 160112017 – Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, participă luni, 16 ianuarie 2017, alături de omologii săi din statele membre ale Uniunii Europene, la reuniunea lunară a Consiliului Afacerilor Externe (CAE), care se va desfășura la Bruxelles.

Reuniunea va debuta cu o trecere în revistă a principalelor teme de pe agenda europeană în primul semestru al anului 2017, inclusiv în contextul președinției malteze a Consiliului UE, asupra cărora miniștrii vor avea un schimb de opinii. De asemenea, vor fi analizate evoluțiile recente din Siria și modalitățile prin care Uniunea poate contribui la eforturile comunității internaționale de soluționare a crizei. Pe agenda discuțiilor vor fi informări cu privire la relațiile UE-Maroc și negocierile privind procesul de pace în Cipru. În cadrul dejunului de lucru, miniștrii de Externe europeni vor avea o discuție privind stadiul negocierilor în cadrul Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, inclusiv în urma Conferinței de la Paris.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.