Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Depunerea la UNESCO a dosarului ”Peisajul Cultural Minier Roșia Montană” s-a...

București: Depunerea la UNESCO a dosarului ”Peisajul Cultural Minier Roșia Montană” s-a făcut în pripă

DISTRIBUIȚI

confederatia-sindicala-nationala-meridian148329 – 100112017 –  Confederația Sindicală Națională MERIDIAN consideră că depunerea la UNESCO a dosarului ”Peisajul Cultural Minier Roșia Montană” s-a făcut în pripă, fără respectarea procedurilor de control democratic, precum și fără o evaluare completă a impactului economic și social.

”La 4 ianuarie 2016, în timp ce noul guvern ales democratic depunea jurământul, Guvernul Cioloș prin ministrul Corina Suteu, rămas fără atribuții și legitimitate democratică, a considerat că ”pe șest” poate rezolva situația complexă de la Roșia Montană printr-o acțiune de guerilla tipică organizațiilor nonguvernamentale globaliste puse în slujba intereselor speculative bursiere ale marilor magnați ai lumii cum sunt Soros sau Goldsmith. Astfel, după un an de guvernare tehnocrată în care s-a întâmplat mai nimic, Ministerul Culturii a depus la UNESCO dosarul Peisajul Cultural Minier Roșia Montană pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial. Acest lucru a fost făcut cu asumarea Ministrului Culturii Corina Suteu, după informarea și consultarea prim-ministrului Dacian Cioloș și cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe. Valoarea patrimoniului istoric și cultural de la Roșia Montană este recunoscută la nivel național și internațional. Nu avem nimic împotriva măsurilor de a proteja și promova acest patrimoniu, însă nu putem fi de acord ca o asemenea inițiativă să fie folosită abuziv și doar ca pretext pentru a pune lacătul pe industria minieră din Munții Apuseni. Graba în care documentul mai sus menționat a fost expediat, pare suspectă în condițiile în care chiar purtătorul de cuvânt al Guvernului Cioloș, afirma la data de 29 decembrie 2016, că o astfel de asumare în Guvern printr-o decizie comună se poate face doar printr-un memorandum care nu mai poate fi adoptat pentru că puterile acestui Cabinet au fost limitate după alegeri”și că un guvern la final de mandat nu mai are autoritatea să facă acest lucru”. ”Mai mult, Guvernul Cioloș justifica imposibilitatea accelerării procedurii de înscriere în Patrimoniul Mondial UNESCO deoarece statul român se află într-un litigiu internațional legat de dosarul Roșia Montană, iar un asemenea demers ar compromite șansele României în cadrul litigiului respectiv. Dacă este așa, cum poate un guvern cu puteri limitate și care nu mai are autoritate, să pună la fileu o minge de game de mult invocată și așteptată de cei care speculează pe Proiectul de la Roșia Montană? Solicităm public domnului ex-prim-ministru Dacian Cioloș și doamnei ex-ministru a Culturii Corina Suteu să explice ce i-a determinat să facă acest pas, care în contextul litigiului internațional respectiv, poate avea drept consecințe, pagube de miliarde de dolari în sarcina statului român?”.

 Confederația Sindicală Națională MERIDIAN, ca partener social, s-a implicat activ și constant în ultimii 25 de ani în mineritul românesc și este în deplină cunoștință de cauză cu privire la situația sectorului minier în Munții Apuseni. Organizația noastră nu pledează pro sau contra unui investitor sau altul, ci militează pentru susținerea industriei miniere, indiferent dacă operatorii minieri sunt cu capital de stat, privat sau mixt. CSN MERIDIAN cunoaște îndeaproape situația socio-economică de la Roșia Montană, dar și din bazinele miniere foste sau actuale din Muntii Apuseni, de la Roșia Poieni, Brad, Certej, Baia de Arieș, Zlatna, Săcărâmb. Oamenii de la Roșia Montană precum și din celelalte bazine miniere își doresc locurile de muncă generate prin valorificarea resurselor minerale și nu susțin demersurile populiste și campaniile ONG-urilor care, cu sau fără intenția lor, sunt agenți în slujba unor speculatori internaționali, se arată într-un comunicat de presă remis PROMPT MEDIA.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.