Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Gratis pe calea ferată pentru toți studenții, oricând

București: Gratis pe calea ferată pentru toți studenții, oricând

DISTRIBUIȚI

tren148391 – 120112017 –  Toţi studenţii din România vor avea gratuitate la transportul feroviar pentru un număr nelimitat de călătorii, inclusiv pe perioada vacanţelor universitare şi indiferent de operatorul feroviar, măsuri incluse într-o Ordonanţă de Urgenţă (OUG) privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată recent în Monitorul Oficial, potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Transporturilor.

OUG 2/2017, publicată în Monitorul Oficial în data de 6 ianuarie, face referire la adoptarea în anul 2017 a unor măsuri privind majorarea salariilor pentru unele categorii de bugetari, majorarea burselor pentru studenţi, majorarea pensiilor din sistemul public şi majorarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari.

În plus, de la 1 februarie, se aplică şi măsura privind asigurarea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenţi.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi ministrul Consultării Publice, Gabriel Petrea, împreună cu reprezentanţi ai companiilor de transport CFR Călători şi Metrorex, au participat la o întâlnire cu reprezentanţi ai unor organizaţii studenţeşti, pentru a discuta normele de aplicare a gratuităţilor.

Astfel, gratuitatea la transportul intern feroviar se acordă tuturor studenţilor înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă, într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România, de stat sau privată. Aceştia pot fi înscrişi la programe de studii de la toate cele trei cicluri: licenţă, masterat, doctorat, indiferent de forma de finanţare a studiilor (buget sau taxă). Vor beneficia de aceste facilităţi toţi studenţii, indiferent de vârstă şi naţionalitate, pentru un număr nelimitat de călătorii, inclusiv pe perioada vacanţelor universitare şi indiferent de operatorul feroviar. ”CFR Călători va facilita rezervarea biletelor gratuite atât la ghişee, automate, cât şi online. În perioada următoare, compania va implementa un sistem online de înregistrare a studenţilor eligibili pentru aceste biletele gratuite”, se arată în comunicat.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.