Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Nemulțumirile lui Nicoară

București: Nemulțumirile lui Nicoară

DISTRIBUIȚI

marius-nicoara148228 – 040112017 – În urma audierilor candidaților propuși la funcțiile de miniștri și a prezentării Programului de Guvernare a Cabinetului Grindeanu se poate observa că domeniul cultelor și minorităților naționale a fost trecut la capitolul privind Cultura, existând doar banale enumerări privind măsurile din aceste domenii.

Marius – Petre Nicoară, președinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități din Senatul României, consideră că actuala putere ignoră prevederile Regulamentului Senatului și pe cel al Camerei Deputaților privind atribuțiile fiecărei comisii parlamentare, precum și tipologia controlului parlamentar privind membrii Guvernului României. ”Mă refer la faptul că Ministrul Culturii și Identității Naționale, care are atribuții și în domeniul cultelor ar fi trebuit să fie auditat și de Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități din Senat și de Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților conform atribuțiilor respectivelor comisii. În acest sens consider că actuala Coaliție Guvernamentală nu respectă modul de organizare al Parlamentului României, tratând cu superficialitate și ignoranță comisiile permanente conduse de reprezentanții opoziției. Acest mod de abordare și tratare banală chiar în Programul de Guvernare a domeniilor cultelor și a minorităților naționale reprezintă un semnal de alarmă, încă din prima zi de guvernare, privind deciziile pe care le vor lua reprezentanții PSD, sub supravegherea domnului Liviu Dragnea”, susține Nicoară. –   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.