Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Se apropie Sezonul Cultural România-Franța

București: Se apropie Sezonul Cultural România-Franța

DISTRIBUIȚI

Melescanu - Harlem Désir148725 – 310112017 –  Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, și ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, au avut luni, 30 ianuarie, la București, întrevederi cu Harlem Désir, secretar de Stat pentru Afaceri europene în Ministerul francez al Afacerilor Externe și Dezvoltării Internaționale.

Cu prilejul primirii secretarului de Stat francez de către ministrul Teodor Meleșcanu, a fost reconfirmat interesul comun de consolidare a relaţiei privilegiate România-Franţa la nivel bilateral şi european, pe baza Parteneriatului strategic dintre cele două ţări şi au fost trecute în revistă principalele chestiuni aflate pe agenda bilaterală a Parteneriatului strategic, precum și temele curente ale agendei europene și internaționale.

Cei doi oficiali au salutat relaţia foarte bună dintre cele două țări și au evaluat stadiul implementării Foii de parcurs actualizate la 10 iunie 2016, care avansează în ritm susținut, reiterând sprijinul politic pentru progrese suplimentare în ceea ce privește cooperarea la nivel sectorial, cu accent pe oportunitățile de consolidare a relaţiilor economice româno-franceze.

Ministrul Teodor Meleșcanu a salutat organizarea Sezonului Cultural România-Franța, care se va desfășura între 1 decembrie 2018 și 30 iunie 2019, arătând că această iniţiativă va reprezenta un prilej foarte bun pentru a reînnoi percepţia reciprocă a celor două ţări, prin punerea în valoare a dinamismului şi creativităţii artiştilor contemporani români şi francezi, într-un moment cu multiple semnificaţii pentru România şi pentru legăturile istorice dintre cele două state.

Cu prilejul întrevederii, au fost, totodată, reafirmate angajamentul puternic al ambelor țări pentru consolidarea proiectului european și importanța unei coordonări structurate în vederea unei abordări mai eficiente a temelor prioritare de politică externă și de securitate comună, precum combaterea terorismului, gestionarea migrației, soluționarea conflictelor și crizelor, cooperarea cu statele din vecinătatea imediată, consolidarea rezilienței acestora și sprijinirea reformelor democratice.

Cei doi oficiali au discutat şi situația din vecinătatea estică a UE, fiind subliniat rolul esențial al Acordurilor de Asociere și de Liber Schimb, respectiv al liberalizării vizelor, ca măsuri în beneficiul direct al cetățenilor din Republica Moldova, Georgia și Ucraina.

Ministrul Meleşcanu a reafirmat importanţa majoră pe care România o acordă Republicii Moldova, exprimând angajamentul pentru continuarea sprijinului pentru parcursul european al Republicii Moldova şi, totodată, pentru avansarea procesului de reforme. În context, cei doi oficiali au convenit organizarea unei noi reuniuni a Grupului pentru Acţiunea Europeană a R. Moldova (GAERM), ai cărui co-organizatori sunt România şi Franţa, în marja unei viitoare reuniuni a Consiliului Afaceri Externe.

Discuţiile dintre Ana Birchall și secretarul de Stat francez au oferit oportunitatea aprofundării principalelor subiecte de actualitate și de interes comun de pe agenda europeană.

Ministrul delegat a transmis obiectivul României de a continua implicarea constructivă și pe substanță în discuţiile privind viitorul Uniunii Europene şi a subliniat importanţa concentrării pe aspectele care facilitează şi consolidează convergenţa şi coeziunea între statele membre, în scopul de a crea valoare adăugată pentru cetăţenii europeni. Ministrul delegat Ana Birchall a subliniat, în context, nevoia reafirmării valorilor şi a principiilor fundamentale care stau la baza construcției și funcţionării Uniunii. Cei doi miniștri au convenit asupra importanței deosebite a unei coordonări strânse a pozițiilor în cadrul procesului de reflecție asupra viitorului Uniunii, în baza similarității abordărilor și a obiectivului comun de continuare a aprofundării integrării europene, aspect deosebit de important în contextul european și internațional complex.

Ministrul delegat român a reiterat faptul că în contextul actual, marcat de provocări de securitate diverse, capacitatea şi voinţa României de a juca un rol activ în protejarea frontierelor externe UE pot fi valorificate pe deplin doar prin statutul de stat membru al spaţiului Schengen, în beneficiul tuturor statelor membre. Ministrul francez a apreciat aportul  României la protejarea frontierelor externe ale Uniunii,  subliniind contribuția substanțială la securitatea cetățenilor europeni.

În cadrul discuţiilor, Ana Birchall a evidenţiat sprijinul pentru obiectivul general al Uniunii Europene de adâncire a pieţei interne, subliniind, în acest context, contribuția esenţială a definitivării pieţei unice digitale la stimularea, pe termen lung, a creşterii economice şi a competitivităţii UE

Birchall a transmis deschiderea și interesul României pentru continuarea cooperării româno-franceze în contextul accelerării pregătirii Preşedinţiei române a Consiliului UE din prima jumătate a anului 2019.

În cadrul întrevederii, a fost convenită aprofundarea dialogului cu privire la temele de actualitate pe agenda europeană, sens în care partea franceză a adresat ministrului delegat Ana Birchall invitația de a efectua o vizită la Paris. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.