Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti IGSU suplimentează echipamentele și personalul de intervenție din zonele afectate de ninsori...

IGSU suplimentează echipamentele și personalul de intervenție din zonele afectate de ninsori și viscol

DISTRIBUIȚI

 igsu148337 – 100112017 – IGSU va muta în judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa, temporar, din alte județe, personal și echipamente, pentru sprijinirea zonelor afectate de ninsori și viscol.

Astfel, pentru gestionarea cu eficienţă a misiunilor de salvare şi optimizarea intervenţiilor din teren, în judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa vor fi dislocate autospeciale cu capacitate de trecere mărită (şenilată/UTV), autospeciale de tractare, autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, autocamioane de intervenţie şi autofreze de zăpadă multifuncţionale.

Echipajele operative includ paramedici și personal care își vor sprijini colegii din județele afectate, la misiunile de acordare a primului ajutor calificat.

Repartiţia mijloacelor tehnice este următoarea:

Grupări de sprijin formate din autospeciale de tractare şi autospeciale cu capacitate de trecere mărită (şenilată/UTV):

  • ISU Galaţi – în zona de competenţă a ISU Brăila;
  • ISU Dolj – în zona de competenţă a ISU Brăila;
  • ISU Hunedoara – în zona de competenţă a ISU Călăraşi;
  • ISU Sibiu – în zona de competenţă a ISU Buzău;
  • ISU Mureş – în zona de competenţă a ISU Buzău;
  • ISU Timiş – în zona de competenţă a ISU Ialomiţa.

Grupări de sprijin formate din autospeciale pentru transport personal şi victime multiple:

  • ISU Dolj – în zona de competenţă a ISU Brăila;
  • ISU Mureş – în zona de competenţă a ISU Buzău;
  • ISU Cluj – în zona de competenţă a ISU Călăraşi.

Grupări de sprijin formate din autofreze de zăpadă multifuncţionale:

  • ISU Suceava – în zona de competenţă a ISU Brăila;
  • ISU Bacău – în zona de competenţă a ISU Buzău;
  • ISU Vâlcea – în zona de competenţă a ISU Călăraşi;
  • ISU Botoşani – în zona de competenţă a ISU Ialomiţa.

Grupări de sprijin formate din autocamioane de intervenţie:

  • ISU BIF – în zona de competenţă a ISU Constanţa;
  • ISU Dâmboviţa – în zona de competenţă a ISU Constanţa
  • ISU Giurgiu – în zona de competenţă a ISU Călăraşi
  • ISU Alba – în zona de competenţă a ISU Buzău.

Totodată, ISU Constanţa va operaţionaliza toate autospecialele de transport personal şi victime multiple (ATPVM) aflate în componenţa parcului auto.

Pentru evitarea situaţiilor extreme care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea celor implicaţi – victime şi salvatori deopotrivă, persoanele aflate în zonele vizate de avertizările meteorologice trebuie să respecte indicaţiile personalului ce acţionează pentru limitarea efectelor acestor fenomene periculoase.  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.