Războiul grațierii

Sorin Roșca Stănescu – 148525 – 190112017 –  E lume în stradă. La nici o lună de la instalarea noului Guvern, se strigă jos PSD. Oamenii scoși la manifestație, de bună credință ori manipulați, reprezintă arma vizibilă a unui război dus de președintele Klaus Iohannis împotriva PSD+ALDE. În acest sens, nu are niciun rost să ne amăgim. Iar temperatura acestui război va deveni, în curând, incandescentă. Câmpul de luptă ales de cel care a deschis, în mod dur, ostilitățile îl reprezintă Legea grațierii, precum și modificările aduse Codului penal. De ce? Care este muniția fiecăreia dintre tabere? Ce șanse are Iohannis de a îngenunchea PSD?

Pentru Klaus Iohannis, care, firește, își dorește un al doilea mandat, vulnerabilizat după guvernarea Cioloș și de victoria PSD+ALDE, este vital să se transforme, instantaneu și nu pas cu pas, în liderul opoziției. Pentru a-și atrage de partea lui aproape jumătate dintre cetățenii care nu empatizeaza cu stânga. În acest scop, este cât se poate de firesc ca el să fi încercat să identifice cel mai bun teren de luptă. Cel care îi oferă avantajul unui număr cât mai mare de aliați.

Acest teren de luptă este reprezentat de dorința PSD de a corecta, în opinia sa, prin lege, derapaje grave ale statului de drept. În opinia lui Iohannis, sinceră sau simulată, corectarea unor asemenea derapaje prin modificări ale legislației cu caracter penal reprezintă un atentat asupra statului de drept.

Această marotă a funcționat cu succes și în alte momente ale istoriei recente. De ce? Pentru că dreapta a încercat să acrediteze în mentalul colectiv teza conform căreia PSD reprezintă corupția din România, în special marea corupție. Și odată ajuns la guvernare, încearcă din răsputeri să își salveze penalii, făcând fel de fel de legi care diminuează forța de șoc a DNA, a parchetelor în general și restrâng opțiunile judecătorilor de a riposta prin sentințe grele în fața fenomenului corupției.

Odată acreditată și susținută această teză, Iohannis are șansa de a-i atrage și de a-i avea de partea lui pe cei mai mulți dintre reprezentanții instituțiilor de forță. În special pe procurori, dar chiar și pe o parte dintre magistrați care se simt vulnerabilizati de dezvăluirile și demonstrațiile care se fac. Legate de erorile judiciare. De excesele din anchete și procese. De deciziile din ce în ce mai numeroase ale CEDO. De scăderea dramatică a încrederii populației în Justiție. Ca să nu mai vorbim de sentimentul, atât de penibil și atât de dureros, că CSM nu reprezintă cu adevărat ceea ce numim puterea judecătorească în statul de drept, ci mai degrabă interesele procurorilor. Dar, în primul rând, se aliniază în spatele lui Iohannis toți acei judecători care, din nepricepere ori rău intenționați fiind, au dat sentințe greșite, în special în domeniul penal, făcându-se astfel responsabili pentru erorile judiciare. Este o stare de lucruri care creează nesiguranță, derută în mediul judecătoresc și care, amplificată de teama de binom, îi poate aduce lui Klaus Iohannis un supliment de aliați, identificați chiar în sălile de tribunal.

Odată decapitat SRI, prin eliminarea pe horn a generalului Florian Coldea, cu o pensie de 5.000 de euro lunar, un nou director executiv va putea fi numit de Klaus Iohannis. El va fi probabil o clonă dintre nenumăratele clone ale lui Coldea. Dar care, de această dată, va juca exclusiv în favoarea președintelui ales.

În fine, utilizându-i din plin pe acoperiții din presă, precum și ONG-urile create de către serviciile secrete, Klaus Iohannis mai identifică o masă de manevră destul de consistentă atât în media, cât și în societatea civilă. Toate aceste persoane se simt mai confortabil știind că au un stăpân în persoană președintelui României, care le poate da oricând un ordin de luptă, decât dacă ar fi lăsate în voia sorții.

Mai este și percepția aliaților noștri euroatlantici conform căreia justiția din România rămâne vulnerabilă și trebuie, în continuare, supusă unui mecanism de verificare. Nu ca o consecință a deficiențelor acesteia, ci ca urmare a presiunii corupților asupra statului de drept. Deși aceste state partenere au început să se dumirească, pentru autoritățile respective lucrurile nu sunt încă suficient de clare. Iar până se clarifică, există o masă inerțială.

Toate precizările de mai sus sunt de natură să creeze un curent de opinie de natură a influența o parte dintre cetățeni și de a-i coagula împotriva noii majorități parlamentare și împotriva noului Guvern. Evident că un rol în acest sens îl are, cum este și firesc, opoziția, în special PNL.

Și, iată, avem o construcție destul de bine articulată, în fruntea căreia se află președintele Klaus Iohannis cu întreaga sa autoritate electorală. Morală, dar și instituțională.

Acum, putem înțelege de ce a avut loc desantul neconstituțional al domnului Klaus Iohannis la Palatul Victorie, de ce acesta a mințit că a fost invitat și că, prin acțiunea sa directă, a fost blocată, cel puțin temporar, violarea statului de drept. Pentru toți aliații și susținătorii săi, Klaus Iohannis este credibil.

Realitatea e că PSD a fost prins pe picior greșit. În primul rând pentru că ziua aleasă pentru lansarea la apa a ordonanței de urgență sau poate doar pentru declanșarea dezbaterii publice asupra ei a coincis cu plecarea din țară atât a președintelui PSD, Liviu Dragnea, cât și, ulterior, a prim-ministrului. O parte din România crede în mod sincer că intervenția în forță a lui Klaus Iohannis a blocat o fărădelege și, din acest motiv, îl aplaudă, chiar dacă e limpede că a forțat Constituția și că a mințit. Iar cealaltă parte este ușor dezorientată.

Este ori, ori. Pentru că războiul a început și are  o magnitudine periculoasă pentru toate părțile implicate. PSD a ales calea ordonanței de urgență pentru ceea ce, în viziunea sa, reprezintă corectarea unor legi proaste în raport cu deciziile Curții Constituționale și pentru a mai goli din penitenciare. Iar nu a unei legi trecute prin Parlament. Motivul este ușor de ghicit. Prin ordonanță, pot fi obținute efectele imediat. Prin lege trecută prin Parlament, se ajunge la pixul lui Klaus Iohannis care va retrimite spre reexaminare actul normativ și apoi se va adresa Curții Constituționale, tergiversând cu luni de zile intrarea actului normativ în vigoare.

Nu este mai puțin adevărat însă că ordonanța de urgență privind grațierea, de exemplu, este concepută atât de timid și cuprinde atât de multe excepții – unele fără niciun fel de rost -, încât nu își poate atinge efectul scontat. Specialiștii demonstrează că, prin aplicarea ei așa cum e scrisă, ordonanța nu ar scoate din penitenciare 30% dintre deținuți, cum ar fi necesar, respectiv 9.000, ci doar 10%, respectiv sub 3.000.

Opinia mea este că PSD, dacă va da înapoi, va suferi o înfrângere umilitoare. Guvernul este legitim din toate punctele de vedere să facă această ordonanță de urgență. Și să facă, în același regim, și modificările la Codul penal solicitate de CCR. Dar cu condiția  unei dezbateri publice de o  săptămână, cel  mult două, astfel încât actele normative să poată fi corectate. În final, vom avea un învingător și un perdant. Efectele acestui rezultat vor fi pe termen lung. – Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/razboiul-gratierii