Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Deputatul Simona Bucura-Oprescu reamintește că guvernarea PSD se pliază pe buget

București: Deputatul Simona Bucura-Oprescu reamintește că guvernarea PSD se pliază pe buget

DISTRIBUIȚI

 

149187 – 21022017 –  Simona Bucura-Oprescu, deputat PSD de Argeş, reamintește că Legea bugetului de stat este în deplin acord cu Programul de guvernare social-democrat. “Legea bugetului de stat şi cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 au fost publicate vineri în Monitorul Oficial şi au intrat de ieri, 20 februarie a.c., în vigoare. Am adoptat un buget echilibrat şi sustenabil, care conţine toate măsurile cuprinse în programul de guvernare, un program pe care ni l-am asumat cu toată încrederea şi responsabilitatea. În doar o lună şi jumătate de la învestirea Guvernului Grindeanu, putem vorbi despre mai multe măsuri realizate din programul de guvernare decât au făcut alte guverne timp de patru ani”.

Totodată, deputatul a enumerat cele mai importante măsuri luate de social-democraţi care se adresează diverselor categorii de cetăţeni, de la cei activi până la pensionari. ”De la eliminarea a 102 taxe nefiscale, creşterea salariului minim la 1.450 lei, majorarea salariilor din administraţia publică locală, din educaţie şi sănătate, creşterea cu 50% a salariilor pentru actori şi programul prima chirie, până la creşterea punctului de pensie, a pensiei minime şi eliminarea impozitului pe venit pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei, ori majorarea indemnizaţiei pentru concediul de creştere a copilului şi a stimulentului de inserţie a mamelor care se întorc la locul de muncă, am urmărit asigurarea unui parcurs constant către îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei”, a subliniat doamna deputat.

Între măsurile economice promovate de PSD, Simona Bucura-Oprescu a menţionat: impozitul pe profit de 1% din cifra de afaceri pentru micro întreprinderi şi creşterea plafonului la 500.000 de euro cifră de afaceri pentru firmele care pot beneficia de această facilitate; eliminarea impozitului pe profit în primii 10 ani pentru firmele ce desfăşoară activităţi de inovare şi cercetare-dezvoltare şi eliminarea Formularului 088 privind firmele plătitoare de TVA; lansarea programului de promovare a exporturilor. Totodată, a fost adus în discuţie programul Start-up Nation – România, pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii,  adoptat deja de Guvern. Prin acest program ambiţios se estimează crearea a minimum 20.000 de noi locuri de muncă anual. Start-up Nation – România va motiva tinerii să rămână în țară și să desfășoare activități de antreprenoriat, contribuind la crearea de noi companii în domenii cu valoare adăugată ridicată, companii de succes care vor consolida baza economiei românești.

”De asemenea, una dintre prioritățile programului nostru de guvernare este crearea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Prin Memorandumul aprobat de Guvernul Grindeanu se pun bazele acestui instrument extrem de important pentru economia românească, care are drept scop dezvoltarea și finanțarea proiectelor de investiții rentabile și sustenabile, precum şi crearea de noi locuri de muncă”, a declarat parlamentarul.

Alte măsuri puse în aplicare până în clipa de faţă privesc domeniul agriculturii, sănătăţii, dezvoltării locale, iar obiectivele PSD sunt bunăstarea tuturor românilor, întărirea coeziunii sociale şi reducerea decalajelor faţă de statele dezvoltate ale Uniunii Europene.

”Avem prevăzute toate etapele adoptării şi aplicării în continuare a fiecărui program prezentat şi a fiecărei măsuri pe care am susţinut-o. Programul de guvernare al PSD este reflectat în bugetul de stat şi va fi respectat pe deplin. Toate promisiunile vor deveni realitate şi ceea ce ne dorim este să transmitem tuturor românilor încrederea că îşi pot construi viitorul aici, acasă”, a încheiat Bucura-Oprescu.   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.