Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Întâlnire de GRADUL ZERO: Tăriceanu l-a primit pe Klemm

București: Întâlnire de GRADUL ZERO: Tăriceanu l-a primit pe Klemm

DISTRIBUIȚI

149083 – 16022017 –  Miercuri, 15 februarie a.c. Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României a avut o întrevedere cu Hans Klemm, ambasadorul SUA în România. În debutul întrevederii, Hans Klemm l-a felicitat pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu pentru realegerea în funcția de președinte al Camerei Superioare a Parlamentului României.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, în contextul Parteneriatului Strategic româno – american şi al noii Administraţii de la Washington, precum şi colaborarea în cadrul NATO, în plan regional şi al teatrelor de operaţiuni comune. În acest sens, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că România este printre statele membre NATO care au alocat 2% din PIB bugetului apărării, precum și importanța prezenței trupelor românești în teatrele de operațiuni din Afghanistan și Irak.

Hans Klemm și-a exprimat aprecierea la adresa României pentru aceste decizii. Președintele Senatului a apreciat stadiul deosebit de înalt al relaţiilor bilaterale, în special colaborarea în plan politic, militar şi al coordonării acţiunilor în plan internaţional, amintind și de recenta Hotărâre a Parlamentului prin care se aprobă continuarea misiunii Armatei României, în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh și extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit.

El a menţionat rolul şi contribuţia decisivă a SUA în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea europeană, subliniind intenţia ţării noastre de a rămâne un aliat ferm al Americii şi al NATO, apreciind că măsurile defensive sunt importante pentru România, în special în contextul problemelor de securitate regionale şi internaţionale.Ambii interlocutori au subliniat importanţa creşterii cooperării pe plan economic, respectiv a creşterii investiţiilor americane în România și colaborării în domeniul industriei auto și aviatică.  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.