Acasă Cultura/Media București: Lansare de carte: ”Antim Ivireanul. Opera Tipografică”

București: Lansare de carte: ”Antim Ivireanul. Opera Tipografică”

DISTRIBUIȚI

148933 – 090212017 –   Miercuri, 22 februarie, orele 11.00, în sala Ion Heliade Rădulescu a Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei nr.125) va avea loc lansarea albumului ”Antim Ivireanul. Opera Tipografică”, apărut la Editura Institutului Cultural Român. Volumul omagial dedicat împlinirii a 300 de ani de la moartea marelui ierarh-cărturar, ctitor de cultură şi spiritualitate românească, va fi prezentat de coordonatorul lucrării, arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod. Alături de acesta vor mai vorbi despre personalitatea marcantă a cărturarului Antim Ivireanul: Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român,  conf. dr. Ioana Fedorov (Institutul de Studii Sud-Est Europene), lect. dr. Ion Marian Croitoru (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Valahia din Târgovişte), dr. Doru Bădără (Biblioteca Centrală Universitară), dr. Gabriela Dumitrescu (Biblioteca Academiei Române).

Antim Ivireanul este cel care a iniţiat introducerea limbii române în cultul divin, fiind cunoscut, printre altele, pentru bogata sa activitate de tipograf, gravor, ilustrator şi editor de carte. ”Implicat profund în toate aspectele evoluţiei tiparului din Ţara Românească, factor important al modelului propus de domnitorul Şerban Cantacuzino – şi strălucit continuat de Constantin Brâncoveanu – pentru introducerea limbii române în oficierea serviciului liturgic, având ca finalitate apărarea unităţii spirituale, culturale şi de neam a poporului român, Antim Ivireanul nu a fost doar un iscusit tipograf care stăpânea toate secretele meşteşugului sau un ctitor şi organizator de tipografii, ci, în egală măsură, şi un remarcabil editor”. (fragment din Prefața lucrării)   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.