Acasă Politic București: Măsuri pentru reducerea plăților restante la societățile la care statul este...

București: Măsuri pentru reducerea plăților restante la societățile la care statul este acționar

DISTRIBUIȚI

149266 – 24022017 – O serie de măsuri care au ca scop întărirea disciplinei financiare în societățile la care statul este acționar au fost discutate în ședința de astăzi a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, care a inițiat un Memorandum în acest sens.

Este vorba despre societățile cărora li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoră.

Potrivit unui Memorandum inițiat de Ministerul Finanțelor Publice, acești operatori economici trebuie să țină cont, la elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2017, de reducerea plăților restante, după cum urmează: cu minimum 20% față de cele realizate la 31.12.2016 de către operatorii economici care s-au încadrat în nivelul prevăzut al plăților restante din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pe anul 2016 în condițiile legii; cu minimum 20% față de cele programate la 31.12.2016 de către operatorii economici care nu s-au încadrat în nivelul prevăzut al plăților restante din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pe anul 2016; eliminarea plăților restante înregistrate la 31.12.2016 de către operatorii economici care nu au bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2016 aprobat.

De asemenea, organele administrației publice centrale pot aproba reducerea sau eliminarea plăților restante la operatorii economici aflați în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul acestora și în alte procente, astfel încât reducerea plăților restante cumulate pentru acești operatori să respecte procentul menționat.

Depășirea limitei plăților restante cumulate, stabilită de către organele administrației publice centrale, se poate efectua, în cazuri temeinic justificate, cu aprobarea de către Guvern prin Memorandum. PROMPT MEDIA

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.