Acasă Politic București: Omul potrivit, la locul potrivit

București: Omul potrivit, la locul potrivit

DISTRIBUIȚI

1 consilier la 1.700 de elevi!149337 – 28022017 –”Omul potrivit, la locul potrivit”. Acest proverb binecunoscut exprimă o năzuință veche a românilor, aceea de vedea, în toate sferele societății, omul potrivit, adică bine pregătit pentru ce urmează să facă, având motivația corespunzătoare și dorința de a fi cel mai bun. Ce vedem astăzi e adesea departe de această năzuință și ne face să oftăm, simțindu-ne neputincioși în fața realității, declară deputatul PNL Florica Cherecheș. ”Procesul de a pune omul potrivit la locul potrivit ar trebui să înceapă timpuriu, din primii ani de școală, când copilul ar trebui ajutat să se cunoască mai bine și îndreptat spre acel domeniu și profesie care l-ar ajuta să-și valorizeze potențialul propriu. În ultimii ani am pledat de mai multe ori de la această tribună, în favoarea creșterii numărului de consilieri școlari responsabili cu orientarea în carieră, ultima dată fiind recent, când am solicitat suplimentarea bugetului pe 2017, pentru a permite angajarea, în medie, a 50 de noi astfel de consilieri în fiecare județ. Din păcate, amendamentul meu a fost respins, dar nu voi înceta să atrag atenția asupra aceste nevoi urgente și uriașe. Integrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii, reducerea abandonului școlar de la 19% la 11% până în 2020, diminuarea migrării tinerilor în străinătate, sunt doar câteva din rezultatele pozitive pe care le are o bună consiliere de orientare profesională. Normele de azi prevăd un număr de 800 de elevi la un consilier/psiholog școlar, dar sunt județe, cum e și cel din care provin, în care procentul nu se respectă. În Bihor, avem 1 consilier la 1.700 de elevi! Norma se respectă parțial în mediul urban dar și 800 la 1 este mult prea puțin pentru ca acest consilier să facă și orientare în carieră. Rolul consilierului este de a dezvolta capacitatea de autocunoaștere a elevilor, de a le dezvolta abilitățile de planificare a carierei, de a le forma și dezvolta capacitatea decizională, de a le prezenta opțiuni profesionale potrivite cu profilul propriu, de a încuraja apropierea efectivă față de profesiile potențiale, de a discuta cu profesorii și cu părinții elevilor, împărtășindu-le observațiile sale și rezultatele testelor de autocunoaștere. În acest mod, copiii noștri nu s-ar îndrepta spre un domeniu care nu li se potrivește doar pentru că părinții cred că e ceva de viitor sau că se plătește bine sau că asta au făcut și ei. Fiecare copil e unic și are abilități proprii și interese deosebite. Ele trebuie observate și analizate de specialiști și apoi, elevii și părinții lor trebuie îndrumați spre sectorul care le-ar asigura succesul profesional.

Dragi colegi, vă invit și pe dumneavoastră să susțineți demersul meu și să solicităm împreună creșterea numărului de consilieri pentru orientarea în carieră, pentru ca sistemul de învățământ să nu mai producă absolvenți care nu au căutare pe piața muncii și pentru ca tinerii să nu abandoneze școala pe parcurs, din lipsa motivației sau a sentimentului că au făcut o alegere greșită și au pornit pe o cale pe care nu vor să mai meargă.

În felul acesta, vom avea omul potrivit la locul potrivit, în fiecare sferă a societății, cu impact asupra integrării tinerilor, a competitivității României, a viitorului nostru, al tuturor!”, declară Cherecheș.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.