Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Realitatea TV și Antena 3, amendate din nou

București: Realitatea TV și Antena 3, amendate din nou

DISTRIBUIȚI

149257 – 24022017 – Întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis amendarea cu 15.000 de lei a postului Realitatea TV pentru ediția din 25 octombrie 2016 a emisiunii ”Jocuri de Putere” în care s-a discutat pe marginea ”operațiunii Black Cube” întrucât radiodifuzorul nu a respectat dispozițiile art. 3 alin. 2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ”Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”  și nici prevederile art. 30, art. 40 alin. 3)  și art. 64 alin. 1 lit. a) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual”.

De asemenea, o amendă de 12.000 de lei a primit Antena 3 pentru încălcarea, după caz, a prevederilor art. 40 alin. 1) și alin. 3) din Codul audiovizualului, în edițiile din 11 și 19.01.2017 ale emisiunii ”Sinteza zilei”. S-a reținut și nerespectarea dispozițiilor art. 57 alin. 1 din Codul audiovizualului în ediția din 29.01.2017 la difuzarea unui drept la replică al D.N.A. (”Dreptul la replică va fi difuzat gratuit, fără comentarii ale radiodifuzorului, în termen de maximum 3 zile de la data aprobării cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate: în cadrul aceluiaşi interval orar, al aceleiaşi emisiuni, în limitele aceleiaşi durate şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea)”.

Compania AGOTIKA INVEST din Sfântu Gheorghe s-a ales cu somație publică pentru postul Friss FM din Covasna pentru nerespectarea dispozițiilor art. 20 alin. 2) din Decizia CNA nr. 277/2013. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.