Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Salarizarea în domeniul public devine din ce în ce mai haotică

București: Salarizarea în domeniul public devine din ce în ce mai haotică

DISTRIBUIȚI

149270 – 24022017 – Salarizarea în domeniul public devine din ce în ce mai haotică, declară la RFI liberalul Florin Cîţu, vicepreşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Senat. El crede că viitoarea lege a salarizării unitare nu va putea fi aplicată din acest an.

Florin Cîţu consideră că “este ilar ce se întâmplă cu acest Guvern. Aceste promisiuni când ai deja un deficit de 3%, trebuie să înţelegem că aceste creşteri de salarii vor intra în buget şi când porneşti cu un deficit de 3%, este clar că dacă o să ai cheltuieli mai mari, vei avea şi un deficit mai mare şi asta spune şi Comisia Europeană. Deci ce vreau să spun este că nu ai spaţiu, nu ţi-ai lăsat loc fiscal, spaţiul fiscal, în termeni tehnici, pentru a implementa o lege a salarizării unitare. De aceea, nu cred că se va implementa în acest an şi vom avea foarte multe discuţii”.

Senatorul PNL spune că “dacă se vrea cu adevărat o lege a salarizării unitare, care înseamnă cam cinci-şase miliarde pe an în plus la buget, trebuia să laşi un spaţiu acolo, trebuia să începi cu un deficit de 2,2%-2,5%, dar când începi deja cu un deficit de 3% şi spui că vei avea o lege a salarizării unitare care are deja cinci-şase miliarde pe an impact asupra bugetului, nu ai unde să mai pui, eşti la limită. De aceea, vom avea doar discuţii, vom avea poveşti, vom avea promisiuni, dar o asemenea lege nu poate fi implementată, decât dacă tai din altă parte. A, dacă tai de la investiţii, poţi s-o implementezi, dar asta înseamnă că arunci viitorul acestei generaţii la gunoi, pentru că dacă nu ai investiţii, aceste salarii nu vor avea de unde să fie plătite în viitor”.

 

Cum rămâne cu reforma în administraţie?

 

În opinia lui Florin Cîţu, “ca structură, economia devine din ce în ce mai haotică, salarizarea în domeniul public. În domeniul privat, oamenii îşi văd de treabă şi ştiu cum să salarizeze, dar în domeniul public devine din ce în ce mai haotic. Salariul minim creşte, fără nici un fel de corelaţie cu productivitatea, cresc salariile în anumite sectoare, pentru că fiecare spune stai că ai crescut la Sănătate, dar mie nu mi-ai crescut şi atunci bine, venim şi creştem şi la tine, dar nu există o viziune, nu există nimic care să spună în ce direcţie mergem. Vorbim doar de creşteri de salarii, iar lumea a uitat de partea a doua care venea şi promisiunea care venea de fiecare dată cu creşterile de salarii: reforma în administraţie”. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.