Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Salarizarea primarilor, din nou în prim-plan

București: Salarizarea primarilor, din nou în prim-plan

DISTRIBUIȚI

Călin Popescu – Tăriceanu propune crearea unei bănci de stat care să finanțeze proiecte locale 149155 – 20022017 –  Președintele Senatului Călin Popescu – Tăriceanu a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, cu prilejul desfășurării celei de-a XX-a ediții a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, că toată lumea în România face ”gargară cu corupţia”, dar nimeni nu vorbeşte despre cauzele acestui fenomen. ”În România de câţiva ani buni este o vânătoare de vrăjitoare. Foarte mulţi primari au trebuit să treacă prin anchete extrem de neplăcute pentru ei, pentru că le-a afectat imaginea publică. Foarte mulţi, în final, s-a dovedit că sunt nevinovaţi. Dar au făcut acest periplu prin faţa televizoarelor pe care îl vedem de câţiva ani de zile şi care are parcă drept scop umilirea unor oameni şi distrugerea elitelor româneşti. Toată lumea în România face gargară cu corupţia. De dimineaţă până seara numai cu corupţia în gură stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupţiei, nimeni nu vorbeşte despre cauzele corupţiei din România. Eu cred că, dacă vrem să avem o administraţie care să fie de calitate, cu oameni bine pregătiţi, nu putem să ne imaginăm că îi plătim prost şi să avem şi performanţă. Nici în comunism nu funcţiona ideea asta. Deci, trebuie să existe o legătură directă între salarizare şi calitatea administraţiei”, a afirmat Popescu-Tăriceanu.

Popescu-Tăriceanu, a propus, de asemenea, crearea unei bănci de stat, care să finanțeze proiectele comunităților locale. ”Din Fondul suveran de dezvoltare să gândim, poate, crearea unei a doua bănci de stat, pe lângă CEC, care să aibă drept scop principal finanțarea proiectelor comunităților locale. Sigur, CEC, într-o oarecare măsură, face deja acest lucru. Eu țin seama de faptul că nu toate localitățile au suficiente resurse pentru a se angaja în proiecte importante pentru comunitatea lor”.

Liviu Dragnea: Se pregătește Codul administrației publice

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, la rându-i, că nu mai acceptă să existe două Românii: România Urbana și România Rurală, iar despre salariile primarilor de comună a precizat că este de neacceptat ca cineva din primărie să aibă salariul mai mare decât primarul. Dragnea a spus că a depus un amendament pentru majorarea lefurilor primarilor pentru că nu este corect ca un funcționar dintr-o primărie să aibă leafă mai mare decât administratorul localității.

”Pentru mulţi dintre cei care stau la Bucureşti în administraţia centrală, este o zonă destul de ceţoasă zona administraţiei locale în special funcţionarea unei primării dintr-o comună. De pe o fereastră de la comună din Bucureşti, România se vede cu totul altfel decât se vede de la fereastra unei primării de comună, cu totul diferit. La Bucureşti nimeni nu vine să-i bată în uşă aşa cum face în orice comună, orice cetăţean cu orice problemă. Chiar dacă nu este conform legii. Pentru că cetăţenii nu stau cu legea în braţe. Ei vin la primărie să îşi găsească rezolvarea în decizia primarului. Este foarte greu să le mai putem explica românilor că noi în continuare trebuie să avem două Românii, una urbană şi una rurală. Aşa ceva nu mai poate fi acceptat!

Dragnea a mai declarat că distincţia dintre legalitate şi oportunitate va fi definită ”indiferent de presiuni”, în Parlament, în condiţiile în care administraţia publică trebuie să iasă ”din această stare de paralizie, cu funcţionari cărora le este frică să semneze”. ”Vom defini în Parlament, indiferent de presiuni, în mod clar distincţia dintre legalitate şi oportunitate. Oportunitatea e a celui ales în mod legitim într-un proces democratic, o dă legimitatea unui vot, obligaţiile asumate în campanie, libertatea de a lua decizii cu consiliul local pentru a dezvolta comunitatea, aşa cum crede acel consiliu local”. ”Administraţia publică trebuie să iasă din această stare de paralizie, cu funcţionari cărora le este frică să semneze, cu primari care nu ştiu dacă ce fac azi e interpretat peste un an sau zece”, a subliniat președintele Camerei Deputaţilor.

Nu în ultimul rând, Dragnea a spus că parlamentarii vor lucra în viitorul apropiat la ”Codul administraţiei publice, al finanţelor publice locale, al incompatibilităţilor, care să fie limpezi, clare” și că după ce a crescut salarizarea în rândul funcţionarilor vor fi majorate și veniturile primarilor.

Sorin Grindeanu: Bani mulți pentru comune

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a declarat, la fel ca și Liviu Dragnea, că România are nevoie de descentralizare, că nu putem să mergem mai departe cu România urbană şi cu România rurală. ”Aşteptăm proiectele dvs. Avem sursele de finanţare. Este prea mare diferenţa dintre cele două Românii și este de datoria noastră ca prin tot ce înseamnă programele pe care le lansăm să reducem acestă diferenţă. Sunt localităţi care nu au apă, asfalt, nu au canalizare. Toate aceste lucruri pot fi făcute prin programele pe care le-am lansat. Unele dintre ele vor fi lansate – şi mă refer în special la faza a PNDL în care vor fi finanţate circa 5.000 de proiecte pe aceste lucruri”, a precizat Grindeanu.

Olguța Vasilescu: Primarii vor primi sporuri pentru absorbţia fondurilor europene şi chiar şi pentru vechime în funcţie

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a promis că veniturile primarilor vor creşte, acestea urmând să le depășească pe cele ale directorilor din subordine, şi că edilii vor primi sporuri pentru absorbţia fondurilor europene şi chiar şi pentru vechime în funcţie. „Nu este normal ca primarul să nu fie cel mai bine plătit dintr-o primărie. Când eram primar la Craiova, toţi directorii aveau salariile peste mine. Secretarul avea salariul aproape triplu decât primarul. Aşa ceva nu mai trebuie acceptat. Trebuie să ieşim odată din populismul acesta în care am intrat de 25 de ani şi de fiecare dată să spunem că nu e normal să creştem salariile primarilor. Ba este foarte normal”. ”Legea va avea două capitole distincţii: partea de indemnizaţii şi partea de salarii. În partea de indemnizaţii niciodată nu puteţi să aveţi sporuri şi deşi sunteţi direct răspunzători de fondurile europene şi de absorbţie sunteţi singurii care nu puteţi lua sporuri pentru absorbţie. Nu puteţi să aveţi nici spor de vechime. Prin această nouă filosofie a legii, indemnizaţiile vor fi separate şi automat niciunul dintre salariaţii dumneavoastră nu poate să mai treacă peste dumneavoastră”, a punctat Vasilescu.

Peste 550 de primari de comune prezenți la eveniment

Peste 550 de primari de comune au participat, luni, 20 februarie, la reuniunea prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Asociației Comunelor din România. Alături de președinții celor două Camere parlamentare și de premier au mai fost prezenți miniștrii Turismului, al Muncii și al Dezvoltării Regionale.

Primarii au vorbit despre problemele activităţii curente şi au propus proiecte de modificări legislative care să vină în ajutorul dezvoltării comunelor și proiecte pentru accesarea de fonduri europene.   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.