Acasă Sud-Est Braila București: Șase persoane blocate în zăpadă la Viziru – Brăila

București: Șase persoane blocate în zăpadă la Viziru – Brăila

DISTRIBUIȚI

Traficul se desfășoară în condiții de iarnă pe unele căi rutiere din județele aflate sub incidența avertizării148941 – 090212017 –   La această oră, pe autostrada A2 (sectorul București – Drajna, între kilometrii 35-105) șapte utilaje acționează pentru îndepărtarea stratului de zăpadă, nefiind necesară închiderea autostrăzii. Toate aeroporturile sunt operaționale și nu au fost înregistrate curse aeriene anulate sau cu întârzieri.

Referitor la traficul feroviar, au fost înregistrate întârzieri semnificative (peste 60 de minute) ale unor trenuri de pe ruta Brașov-Constanța. De asemenea, din cauza poleiului, au fost impuse restricții de viteză, până la 80 km/h, pe tronsoanele: Constanța – Valul lui Traian și Fetești – Dragoș Vodă.

Sunt închise porturile maritime și fluviale în județele Constanța, Mehedinți (Severin și Orșova), Caraș – Severin (Moldova Veche), Călărași (Oltenița și Călărași), Tulcea (Sulina).

În ceea ce privește tranzitul frontierei, în punctul de trecere a frontierei Giurgiu se circulă cu restricție de tonaj pentru autovehicule cu masa totală mai mare de 7,5 tone.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județelor afectate, au intervenit peste 3.500 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne cu 1.676 mijloace și 168 lucrători cu 84 mijloace din cadrul autorităților locale, pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase.

Astfel, s-a intervenit pentru deblocarea a 34 autovehicule și 76 de persoane în județele Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu și Ialomița.

În județul Argeș, o gravidă din localitatea Păulești a fost transportată de către o ambulanță în condiții de siguranță la spital.

La nivelul CNAIR s-a acționat cu 1.091 de utilaje, fiind utilizate 9.550 tone de material antiderapant (sare și nisip) și 29 tone de soluție chimică.

În acest moment sunt în desfășurare intervenții în județul Giurgiu, pe DJ 601, între localitățile Ianculești și Uzunu, unde un autotren în care se află o persoană a rămas blocată în zăpadă, fiind nevoie de intervenția reprezentanților autorităților locale.

În județul Brăila, pe DJ 211A, între localitățile Viziru și Mihai Bravu, șase autotrenuri în care se aflau șase persoane au rămas blocate în zăpadă, fiind necesară intervenția reprezentanților CNAIR și SDJ.    PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.