Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Străinii care solicită prelungirea dreptului de şedere temporară trebuie să știe

București: Străinii care solicită prelungirea dreptului de şedere temporară trebuie să știe

DISTRIBUIȚI

149283 – 27022017 –  Salariul mediu brut, una dintre condiţiile care trebuie îndeplinită de străinii care solicită prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă, a fost majorat de la 2.681 la 3.131 de lei, ca urmare a unor modificări legislative.

În cursul anului 2016, Inspectoratul General pentru Imigrări a eliberat 2887 de avize de muncă/detaşare, dintre care 2.266 pentru angajaţi permanent, 458 pentru detaşaţi, 162 pentru muncitori înalt calificaţi şi 162 pentru stagiari.

Conform  art 56 alin. 1din OUG 194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România, ”străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin 4 ori câştigul salarial mediu brut. Astfel, în contextul unor modificărilor prevăzute de Legea nr.7/2017 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, începând cu data de 20 februarie a.c., salariul mediu brut este de 3.131 de lei.

Străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare/detașare obţinut de angajatori în condiţiile prevăzute de OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

Străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României fără aviz de angajare numai cu contract individual de muncă cu timp parţial cu durata muncii de maximum patru ore pe zi. Străinii titulari ai dreptului de şedere temporară în scop de muncă, încadraţi în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României la un alt angajator, fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă cu timp parţial, cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi. Avizul de angajare pentru lucrători permanenţi se eliberează angajatorului în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se prelungeşte în condiţiile prevăzute de Codul muncii, fără obţinerea unui nou aviz de angajare, în situaţia în care se menţin condiţiile de angajare pe locul de muncă respectiv. Avizul de angajare pentru lucrători stagiari se eliberează exclusiv angajatorului persoană juridică în vederea încadrării în muncă a unui străin pentru efectuarea unui stagiu cu durată determinată în scopul obţinerii unei calificări profesionale sau îmbunătăţirii pregătirii profesionale, precum şi al îmbunătăţirii cunoştinţelor lingvistice şi culturale. Durata stagiului nu poate fi prelungită.

Avizul de angajare pentru lucrători sezonieri se eliberează angajatorului în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată determinată, pentru a presta o activitate care se desfăşoară în funcţie de succesiunea anotimpurilor. În cuprinsul avizului de angajare pentru lucrători sezonieri se menţionează durata preconizată a contractului individual de muncă.

Avizul de angajare pentru lucrători înalt calificaţi se eliberează exclusiv angajatorului persoană juridică în vederea încadrării în muncă a unui străin pe un loc de muncă înalt calificat, cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată de cel puţin un an. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se prelungeşte în condiţiile prevăzute de Codul muncii, fără obţinerea unui nou aviz de angajare.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.