Acasă Externe Agenda Europeana Strasbourg: Eurodeputatul Victor Boștinaru: ”Respectați imediat – odată și pentru totdeauna –...

Strasbourg: Eurodeputatul Victor Boștinaru: ”Respectați imediat – odată și pentru totdeauna – acordul de încetare a focului”

DISTRIBUIȚI

149066 – 15022017 –  Parlamentul European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a abordat în plen situația deteriorată din Ucraina. Vorbind în numele social-democraților europeni, eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a reiterat nevoia respectării Acordurilor de la Minsk, condamnând în același timp influența și sprijinul pentru separatiști din partea Moscovei.

Boștinaru: ”Grupul S&D este preocupat nu numai de cele mai recente încălcări ale acordului de încetare a focului și de situația umanitară dramatică din Avdiivka și din alte orașe, ci și de încălcarea continuă a Acordurilor de la Minsk. Considerăm că doar punerea în aplicare totală a Acordurilor de la Minsk va putea soluționa acest conflict. Am avut Minsk I, Minsk II și toate încercările în formatul Normandia cu sprijinul Înaltului Reprezentant. Cu toate acestea, după ani și mii de victime, continuăm să asistăm la încălcări sistematice ale armistițiului și foarte puține progrese.

Adresăm un apel ambelor tabere, atât Ucrainei cât și așa-numiților separatiști, să respecte imediat, odată și pentru totdeauna, acordul de încetare a focului. În același timp, suntem încă o dată obligați să condamnăm sprijinirea separatiștilor de către Rusia și implicarea directă a Rusiei în acest conflict. Sperăm că Rusia va recurge în cele din urmă la influența pe care o are asupra forțelor separatiste pentru a-i determina să respecte Acordurile de la Minsk”.

Totodată, eurodeputatul Victor Boștinaru a făcut un apel pentru soluții la criza umanitară și pentru situația politică din Ucraina: ”Facem un apel pentru rezolvarea crizei umanitare din zona de conflict prin garantarea accesului activiștilor umanitari, iar armele grele să fie retrase imediat și toți prizonierii să fie predați. Ucraina trebuie să recapete controlul întregului său teritoriu și al granițelor, iar observatorii OSCE trebuie să aibă acces pe tot acest teritoriu. Acest lucru va permite descentralizarea, precum și alegeri oficiale, în cele din urmă, în Estul Ucrainei, conform Acordurilor de la Minsk”.   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.