Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Antena 1, amendată din nou

București: Antena 1, amendată din nou

DISTRIBUIȚI

 

149347 – 01032017 – Întrunit în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate și a decis să aplice următoarele sancțiuni: Antena 1 – amendă de 30.000 de lei pentru cinci ediții ale emisiunii ”Acces direct”, din 20, 21, 22, 23 și 26.09.2016, în care s-a discutat pe marginea situației unei minore de 16 ani care a plecat de acasă pentru a avea o relație amoroasă cu tatăl vitreg. La difuzarea acestor ediții ale emisiunii, radiodifuzorul a încălcat prevederile privind protecţia minorilor, respectiv pe cele ale art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, art. 3 alin. (1) și art. 18 lit. b), c) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. La stabilirea sancțiunii s-a ținut cont și de nerespectarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului și art. 64 alin. (1) lit. b)  din Cod, pentru modul în care, în ediția din data de 26.09.2016, a fost abordat subiectul apariției unei ”ambulanțe negre care a băgat spaima în zeci de mii de oameni”;

B1 TV – amendă de 25.000 de lei deoarece în ediția din data de 02.10.2016 a emisiunii „Lumea lui Banciu”, în care tema abordată a fost legată de Referendumul din Ungaria privind cotele obligatorii de imigranți, moderatorul a făcut diverse comentarii despre maghiarii din Transilvania, fără a ține seama de dispozițiile art. 47 alin. (1) din Codul audiovizualului, potrivit cărora „Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe.”  La stabilirea cuantumului sancțiunii s-a reținut și  încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului la difuzarea emisiunii „Dosar de politician” din 26.09.2016.

În aceeași ședință, constatând încălcarea prevederilor art. 20 alin. 5) din Decizia CNA nr. 277 / 2013, CNA a decis să aplice o  somație publică societății ALAMO IMPEX 97 SRL pentru Radio Gaga Sovata.

De asemenea, Consiliul a aprobat solicitarea de licență audiovizuală prin rețele de comunicații electronice a societății ADWAY DIRECTION S.R.L. pentru Impuls TV din Cluj-Napoca.PROMPT MEDIA

1 COMENTARIU

  1. Adică voi. Dar voi sunteți pe parte de stiri cu A3. Cele amendate ar trebui închise. De ce atâtea amenzi. Rebrenduite

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.