Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Guvernul Grindeanu a repornit inflaţia şi importurile galopante

București: Guvernul Grindeanu a repornit inflaţia şi importurile galopante

DISTRIBUIȚI

149610 – 14032017 – Deputatul PNL Claudiu Răcuci îşi arată îngrijorarea cu privire la restartarea procesului inflaţionist şi la degradarea balanţei comerciale a României: ”Trebuie să fii orb ca să nu observi faptul că măsurile populiste luate de Guvernul Grindeanu încep deja să-şi producă efectele negative în economie. Pe de o parte, creştea abruptă a salariului minim pe economie, fără o creştere corespunzătoare a productivităţii muncii, a determinat deja mai multe disponibilizări la unele fabrici din ţară. Nu cred că există vreun agent economic care să nu-şi dorească să-şi plătească salariaţii mai bine! Dar, ştim cu toţii că salariile nu cresc din pix, ci dintr-o eficienţă economică mai mare şi dintr-o productivitate mai bună. Atunci când creşterea salarială se face din pix, ea îşi produce imediat efectele negative, fie că vorbim despre disponibilizări, fie despre creşterea costului total de producţie. Consecinţa este simplă: creşterea de cost se transferă asupra preţului final şi, deşi salariatului i-a crescut leafa, constată că puterea lui de cumpărare nu a crescut şi s-a bucurat degeaba. Mai mult, datele Institutului Naţional de Statistică ne arată, de asemenea, evoluţii îngrijorătoare. Odată cu măririle de venituri, balanţa comercială a României s-a degradat şi mai mult, deoarece creşterea consumului cetăţenilor este alimentată în principal din importuri! Aşadar, nici agenţii economici nu au vreun folos din creşterea de venituri, pentru că importurile sunt susţinute de anumite lanţuri comerciale care-şi promovează produsele din ţările lor de origine. O creştere de importuri antrenează finanţarea locurilor de muncă în ţările de unde importăm, nu de la noi din ţară”, spune Răcuci.

Deputatul de Alba Claudiu Răcuci avertizează Guvernul Grindeanu să fie extrem de atent, pentru că astfel de evoluţii au mai caracterizat economia Românească şi înainte de criza economică din 2009 şi că Guvernul trebuie să înceteze să mai păcălească populaţia că standarul de viaţă ar creşte aşa de uşor, pocnind din degete, doar prin adoptarea unei legi şi fără muncă.  Răcuci solicită Guvernului să-şi asume măsuri curajoase care să stimuleze locurile de muncă bine plătite în sectorul privat şi exporturile cu valoare adăugată mare şi să nu mai crească cheltuielile publice pe spinarea producătorilor privaţi: „Guvernul Grindeanu, susţinut de majoritatea parlamentară, are acum şansa să ne demonstreze că guvernează în interesul tuturor cetăţenilor. Toţi miniştri trebuie să fie atenţi la semnalele îngrijorătoare din economie care ne arată foarte clar că nu ne îndreptăm deloc în direcţia corectă şi că unele dezechilibre macroeconomice se adâncesc de la o zi la alta. Oare cât mai putem tolera viaţa pe datorie, văzând cum Ministerul Finanţelor gâfâie pe pieţele financiare şi abia acoperă cheltuielile publice prin împrumuturi costisitoare? Aşadar, aştept de la acest guvern măsuri reale de sprijinire a producătorilor autohtoni, de stimulare a celor care exportă bunuri cu valoare adăugată mare, de susţinere a celor care crează locuri de muncă în sectorul privat. Îl sfătuiesc pe domnul Grindeanu să meargă într-o fabrică din România şi să constate de unul singur ce eforturi uriaşe se fac pentru a se menţine şi creşte producţia în condiţii de competitivitate, pentru a menţine locurile de muncă, pentru a plăti în fiecare lună impozitele către stat şi salariile către angajaţi. Nu ştiu dacă domnia sa a avut vreo experienţă profesională în sectorul privat, însă cred că aşa va conştientiza că fără un mediu de afaceri privat competitiv şi sprijinit de activitatea guvernamentală, nici programul de guvernare al domniei sale nu va avea succes. Până acum domnia sa a tot acuzat că nu este lăsat să guverneze ba de PNL, ba de protestanţii din stradă, ba de nu ştiu ce inamici închipuiţi. Nu văd ce îl împiedică acum să guverneze responsabil şi atent la soarta sutelor de mii de agenţi economici care susţin peste 3 milioane de locuri de muncă în economie.”, a mai adăugat deputatul PNL.PROMPT MEDIA

 

foto:ziarulunirea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.