Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Mandatul României la președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului s-a încheiat

București: Mandatul României la președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului s-a încheiat

DISTRIBUIȚI

149511 – 08032017 –  România a încheiat, la data de 7 martie 2017, mandatul de președinție a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), moment marcat în cadrul unei ceremonii organizate la Berlin, la sediul ambasadei Confederației Elvețiene, statul care a preluat conducerea Alianței pentru următorul an.

În mesajul prezentat cu această ocazie, președintele IHRA din partea României în perioada martie 2016 – martie 2017, ambasadorul Mihnea Constantinescu, a rezumat realizările președinției din ultimul an. Cele trei priorități – consolidarea educației despre Holocaust, încurajarea cercetării academice și combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei și discriminării au fost implementate cu succes, în numeroase proiecte și acțiuni derulate în țară și în statele membre sau observator ale Alianței, prin parteneriate cu instituții și organizații locale și internaționale. Activitățile sub egida IHRA din România au avut un puternic sprijin din partea Președintelui României, în special pentru obținerea de progrese privind educația despre Holocaust și combaterea antisemitismului, rasismului și discriminării.

”Sper că președinția română la IHRA a contribuit la consolidarea misiunii acestei organizații și la promovarea profilului ei în mediul internațional. Anul trecut am îndrăznit să încurajez comunitatea IHRA să își asume un rol mai curajos în confruntarea provocărilor actuale ce se înscriu în misiunea organizației. La începutul acestui an am fost foarte mândru să descopăr că IHRA are deja capacitatea de a modela decizii politice prin cunoașterea sau rememorarea învățămintelor istorice, demers atât de necesar în ziua de astăzi ”, a declarat Mihnea Constantinescu

La încheierea mandatului său, oficialul român a punctat cel mai semnificativ rezultat obținut de Alianță, adoptarea Definiției de lucru a antisemitismului, în cadrul reuniunii plenare a organizației de la București, din luna mai 2016. Aceasta este menită să inspire și să ghideze activitatea experților și cercetărilor dar și politicile naționale în domeniu şi  a fost ulterior adoptată formal de Guvernul Marii Britanii și este dezbătută în prezent de Congresul American. Tot ca o premieră în istoria IHRA s-a remarcat și lansarea unei cooperări cu Sfântul Scaun, concretizată în organizarea primei conferințe comune pe tema politicilor privind refugiații din 1930 până în prezent, în luna februarie 2017, la Vatican.

Ambasadorul Constantinescu a adresat mulțumiri Președintelui de onoare al IHRA, profesorul Yehuda Bauer, președinților grupurilor de lucru și comitetelor specializate, experților și Secretariatului Permanent al organizației pentru întreg sprijinul pe care l-au acordat pe durata exercitării de către România a președinției IHRA.
Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) este o organizație internațională cu sediul la Berlin, care numără 31 de state membre, 11 state observator și 7 parteneri internaționali permanenți. IHRA a fost fondată în anul 1998 și își desfășoară activitatea pe baza Declarației de la Stockholm, acționând în scopul consolidării memoriei, cercetării și educației despre Holocaust. –  PROMPT MEDIA

 

foto:cotidianul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.