Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Martirii români din Balcani au fost comemorați la  biserica Sfântul Gheorghe...

București: Martirii români din Balcani au fost comemorați la  biserica Sfântul Gheorghe din București

DISTRIBUIȚI

149848 – 24032017 –  La biserica Sfântul Gheorghe din București a avut loc joi, 23 martie 2017, un moment comemorativ dedicat Martirilor  Români din Balcani. Evenimentul a fost organizat de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Societatea de Cultură Macedo-Română și Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni.

Biserica Sfântul Gheorghe a fost aleasă drept loc de comemorare, întrucât aici se găsesc Moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni , cei care sunt ocrotitori ai românilor de pretutindeni. Slujba Parastasului a fost oficiată de părintele consilier patriarhal, prof.univ.dr. Florin Șerbănescu, care a vorbit și despre unitatea de neam și de credință. Comemorarea Martirilor români uciși în Balcani a fost organizată pentru prima dată anul trecut la inițiativa Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni.

”Am considerat că este important să-i cinstim și să îi comemorăm pe eroii din Balcani. Am legat acest eveniment de data de 23 martie pentru că atunci Părintele Haralambie Balamace a fost martirizat la Corcea alături de alți trei români/aromâni pentru faptul că slujea lui Hristos în limba română și se lupta pentru identitatea românească. Comemorarea este însă pentru toți cei care s-au jertfit în Balcani de lungul istoriei și intenția noastră este ca acest eveniment să intre în conștiința românilor ca o pomenire și o prețuire în același timp, așa cum îi cinstim și pe cei care s-au jertifit în Războiul de Independență, cele două războaie mondiale sau pe eroii martiri ai Revoluției din ’89”, a afirmat Nicolae Brânzea, director general adjunct IEH.

”Devine o tradiție să ne întâlnim pentru a-i cinsti și pomeni pentru a nu-i uita pe cei care s-au jertfit pentru limbă , pentru neam , pentru unitatea românilor. Se vorbește despre cinste, corectitudine, verticalitate și lucrul acesta nu se poate rupe de sacrificiu. Pentru că dându-și viața în acest mod, au arătat că există lucruri mai prețioase decât viața proprie”, a spus, la rândul său, Vladimir Fârșirotul, vicepreședintele Societății de Cultură Macedo-Română.

Părintele Haralambie Balamace a fost scos din sânul familiei în  noaptea de Paşti a anului 1914 înainte de a merge la slujbă,  în timp ce clopotele anunţau preaslăvita sărbătoare a creştinătăţii și omorât pentru faptul că slujea lui Hristos în limba română și se lupta pentru identitatea românească. Împreună cu Părintele Haralambie Balamace și-au găsit sfârșitul alți trei români/aromâni .

Aceștia fac parte dintr-o serie de circa 1000 de români din Balcani, învățători, profesori, preoți, chiar și elevi care au fost uciși în condiții bestiale de către antarții greci pentru că apărau identitatea românească și slujeau comunităților din care făceau parte în limba română/dialectul aromân/dialectul meglenoromân. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.