Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Șase membri ai Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din cadrul CNU au...

București: Șase membri ai Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din cadrul CNU au intrat în greva foamei

DISTRIBUIȚI

149735 – 20032017 –  In fața situației disperate în care se află salariații Companiei Naționale a Uraniului, care nu și-au primit salariile de două luni jumătate, în ciuda repetatelor promisiuni guvernamentale de deblocare a situației, șase dintre membrii de sindicat au decis să intre în greva foamei.

Aceștia se află în fața sediului Ministerului Energiei (Splaiul Independenței, nr. 202E) și urmează ca și alți colegi să li se alăture. Între timp, cei 774 salariați ai CNU au oprit lucrul.

Confederaţia Naţională Sindicală ”Cartel ALFA” a luat act de decizia membrilor de sindicat și își exprimă regretul că s-a ajuns în această situație, în ciuda tuturor eforturilor de a determina deblocarea celei de-a doua tranșe din ajutorul financiar destinat redresării companiei.

Compania Națională a Uraniului face parte din strategia privind independența energetică a României, uraniul românesc fiind declarat resursă strategică, parte a ciclului nuclear integrat şi esenţial în asigurarea securităţii energetice nucleare.

CNS “Cartel ALFA” solicită Guvernului României să acționeze de urgență pentru deblocarea fondurilor pentru plata salariilor și adoptarea măsurilor necesare pentru ca activitatea CNU să poată continua. – PROMPT MEDIA

foto:igj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.