Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Un sfert de veac de la de la stabilirea relațiilor diplomatice...

București: Un sfert de veac de la de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Ucraina

DISTRIBUIȚI

149956 – 30032017 –   Miercuri, 29 martie 2017, a avut loc întrevederea dintre Laura-Iuliana Scântei, vicepreşedinte al Senatului României, şi Mihaylo Ratushney, preşedintele Consiliului Mondial de Coordonare al Ucrainenilor.

În cadrul întrevederii cei doi interlocutori au salutat împlinirea a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Ucraina și au făcut un schimb de consideraţii asupra nivelului actual al relaţiilor bilaterale, al perspectivelor cooperării în cadrul organizaţiilor internaţionale, precum şi asupra identificării de noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes reciproc.

Laura-Iuliana Scântei a reiterat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei și a afirmat sprijinul părţii române pentru procesul de reformă desfășurat în Ucraina, pentru asocierea şi integrarea Ucrainei în cadrul Uniunii Europene. Ea a subliniat totodată interesul pentru aprofundarea cooperării bilaterale prin realizarea unor proiecte comune pe linie culturală şi educaţională.
Participanții și-au adresat invitații pentru efectuarea unor vizite bilaterale și au fost identificate teme comune de cooperare în vederea consolidării legăturilor dintre comunitatea românească și ucraineană.

Oaspetele ucrainean a apreciat politica României în privinţa promovării drepturilor minorităţilor naţionale. La întrevedere a participat şi deputatul Nicolae Miroslav Petreţchi, preşedintele Uniuni Ucrainenilor din România.   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.