Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: USR acuză PSD că dă proprietatea publică pe mâna baronilor

București: USR acuză PSD că dă proprietatea publică pe mâna baronilor

DISTRIBUIȚI

149773 – 22032017 –  PSD intenționează să dea mână liberă baronilor locali în gestionarea proprietății publice. Printr-o serie de amendamente depuse la Legea administrației publice locale, PSD înlătură singura cenzură pe care o mai aveau aceștia, respectiv obligativitatea votului de 2/3 din numărul total al consilierilor locali și județeni, la adoptarea  hotărârilor privind patrimoniul. Inițiatorii amendamentelor propun ca hotărârile privind patrimoniul să se adopte cu votul a jumătate plus unu din numărul total al consilierilor locali și județeni.

USR atrage atenția asupra consecințelor acestor modificări care deschid calea abuzurilor și arbitrariului în gestionarea bunurilor publice care vor ajunge să fie vândute ori concesionate unor clienți politici. ”Liviu Dragnea cumpără astfel sprijinul baronilor, în contextul în care își pierde puterea asupra guvernului. Gabriela Firea și alți primari care nu au majorități de 2/3 vor putea înființa societăți comerciale cu capital din bugetul public, vor putea concesiona, închiria, face schimburi de terenuri cu jumătate plus unu din numarul total al consilierilor în funcție, nu ca acum, când au nevoie de 2/3 din numărul consilierilor. Cazul Bucureștiului, acolo unde PSD și ALDE au majoritate simplă în Consiliu, este relevant. Firea ar fi direct interesată dacă ar fi adoptată modificarea”, atrage atenția Nicușor Dan, președintele USR.

O altă modificare suspectă, ce pare că îndeplinește promisiunea lui Liviu Dragnea făcută primarilor că vor fi exonerați de potențiale acuzații de abuz în serviciu, este introducerea unui articol prin care autoritățile cu atribuții de control vor avea obligația să asigure îndrumarea, din oficiu sau la cererea autorităților administrației publice locale, cu privire la aplicarea prevederilor legale.

USR susține că prevenția, invocată ca argument de către inițiator, Asociația Municipiilor din România, este o parte esențială a luptei anticorupție, dar suspectează că acest articol are în realitate un alt scop. Există un risc ca instituțiile de control să fie blocate de cereri de clarificare și ca aceste acte explicative să fie utilizate în instanță, ca acoperire pentru abuzurile săvârșite de aleșii și funcționarii locali.

USR se va opune amendamentelor PSD, sau inspirate de PSD, cum este cel al Asociației Municipiilor, și cheamă societatea civilă să ceară respingerea acestora, la votul care va avea loc în Senat. În caz contrar, există pericolul ca proprietatea publică să fie devalizată în beneficiul unor politicieni și al clienților acestora. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.