Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ambasadorul lituanian, primit de ministrul Leș

București: Ambasadorul lituanian, primit de ministrul Leș

DISTRIBUIȚI

145205 – 11042017 –  Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leș, l-a primit marți, 11 aprilie, la sediul instituției, pe ambasadorul Lituaniei în România, Arvydas Pocius.

În cadrul discuţiilor cu diplomatul lituanian, au fost schimbate opinii referitoare la modalităţile de intensificare a cooperării bilaterale în domeniul apărării, cooperarea în cadrul NATO şi al UE, situaţia de securitate din vecinătatea apropiată, programele de înzestrare ale celor două armate şi contribuţia celor două state la operaţiile şi misiunile internaţionale.

Ministrul a subliniat importanţa continuării dialogului politico-militar la nivel înalt între cele două state membre NATO şi UE, precum şi consolidarea cooperării militare practice. Totodată, ministrul Leş a evidenţiat cooperarea foarte bună dintre forţele armate române şi lituaniene în contextul participării la exerciţiile multinaţionale desfăşurate sub egida NATO, precum şi în cadrul Grupării de tip Naţiune Cadru, coordonată de Germania.

De asemenea, au fost discutate aspecte referitoare la priorităţile de pe agenda aliată, cu accent pe implementarea prezenţei înaintate aliate pe flancul estic, asumarea echitabilă a responsabilităţilor prin finanţarea adecvată a apărării, contracararea ameninţărilor hibride şi dezvoltarea rezilienţei la acestea, precum şi la intensificarea cooperării între NATO şi UE.

Referitor la Uniunea Europeană, cei doi oficiali au fost de acord asupra nevoii de coordonare a poziţiilor în domeniile concrete de implementare a Strategiei Globale şi în consolidarea Parteneriatului Estic al Uniunii.

Ministrul Leș și ambasadorul Pocius au convenit asupra necesităţii continuării unor astfel de consultări şi contacte, în vederea unei mai bune înţelegeri a provocărilor complexe actuale ale mediului regional de securitate şi a avansării proiectelor de colaborare bilaterală. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.