Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: ANAR și ANIF caută soluții pentru finanțarea din bani europeni a...

București: ANAR și ANIF caută soluții pentru finanțarea din bani europeni a unor lucrări de îmbunătățiri funciare

DISTRIBUIȚI

145198 – 11042017 –  Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai conducerii Administrației Naționale a Apelor Române (ANAR) şi ai Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

Discuția s-a axat asupra soluțiilor de reducere a efectelor schimbărilor climatice, respectiv a înlăturării pagubelor cauzate de fenomenele extreme, precum inundații, viituri, alunecări de teren, secetă etc.

“Din păcate, ultimii ani ne-au arătat că investițiile insuficiente în infrastructura împotriva inundațiilor, precum și în rețeaua de irigații, ne fac vulnerabili în fața fenomenelor naturale extreme. Avem la dispoziție bani europeni, pe care îi putem folosi în această direcție”, a subliniat șeful Executivului.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre posibilitatea de finanțare din fonduri europene a unor lucrări de îmbunătățiri funciare – desecare și drenaj – ce urmează să fie realizate la nivel național, pentru a fi reduse efectele schimbărilor climatice. În acest sens, este necesară includerea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare printre beneficiarii eligibili ai Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, Axa Prioritară 5.

Premierul Sorin Grindeanu a cerut ANIF și ANAR ca în termen de o lună să prezinte soluția juridică care să permită accesarea acestor finanțări pentru investiții în infrastructura de îmbunătățiri funciare.

La întâlnire au participat Nicolae Bărbieru, din partea ANAR, și Florin Ionuț Barbu, din partea ANIF.

Inundațiile şi excesul de umiditate al zonelor joase au impus îndiguiri şi desecări pe suprafețe ce depășesc 3,1 milioane ha, din cele 4 milioane ha necesare. Pe cca. 215.000 ha rețeaua de canale de desecare a fost completată şi cu o rețea de drenaj închis. Există 763 de stații de pompare, din care 443 sunt funcționale. Eliminarea excesului de apă şi apărare împotriva inundațiilor prin lucrări de desecare – drenaj asigură condiții favorabile de utilizare a terenurilor agricole prin lucrări de colectare, transport şi evacuare a apelor în exces.

Amenajările de desecare-drenaj au fost realizate cu precădere în Lunca şi Delta Dunării, pentru introducerea în producţie a terenurilor scoase prin îndiguire de sub influenţa inundaţiilor Dunării, în Transilvania şi Banat pentru eliminarea excesului de umiditate, precum şi pe terenurile amenajate pentru irigaţii, în scopul realizării condiţiilor de control a umidităţii solurilor şi prevenire a degradărilor secundare.

Amenajările de desecare-drenaj contribuie la întoarcerea în circuitul economic a terenurilor degradate de acţiunea unor factori naturali sau antropici. În acest context, amenajările de desecare – drenaj sunt lucrări publice, de interes naţional. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.