Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Comisar șef condamnat pentru luare de mită în formă continuată

București: Comisar șef condamnat pentru luare de mită în formă continuată

DISTRIBUIȚI

145334 – 19042017 – Curtea de Apel Oradea a emis hotărârea definită prin care îl condamnă pe inculpatul Marcel Ghirosa la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de patru ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Ghirosa, la data săvârșirii faptei ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Serviciul Rutier, a fost trimis în judeca1tă în stare de arest la domiciliu la 19 ianuarie 2017 de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, constând în faptul că a pretins și primit de la o persoană, cercetată pentru comiterea unui accident de circulație cu victime, suma totală de 600 lei, primită în două tranșe.

În fapt, la data de 30 decembrie 2016, un martor a formulat un denunț la sediul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) Bihor referitor la comiterea unor infracțiuni de corupție de către ofițerul de poliție. Potrivit susținerilor denunțătorului, la data de 28 decembrie 2016, Ghirosa Marcel a pretins și primit suma de 200 lei pentru a-i restitui mai repede permisul de conducere ridicat cu ocazia unui eveniment rutier produs în aceeași zi, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane minore.

În data de 29 decembrie 2016, Ghirosa Marcel a mai pretins de la denunțător suma de 400 de lei, comunicându-i că banii îi sunt necesari la achiziţionarea unui acumulator pentru autoturismul personal și că suma poate să-i fie remisă după sărbătorile de iarnă.

La 4 ianuarie a.c., conform unei înțelegeri prealabile, denunțătorul s-a deplasat la sediul Serviciului Rutier Bihor, fiind condus de polițist în biroul său. După mai multe discuții referitoare la modul de efectuare a cercetărilor în dosarul penal având ca obiect evenimentul rutier în care a fost implicat denunțătorul, acesta i-a remis polițistului suma de 400 lei pretinsă anterior, pentru soluționarea favorabilă și cu celeritate a cauzei. Imediat, echipa operativă formată din procuror și lucrători de poliție judiciară ai S.J.A. Bihor a procedat la constatarea infracțiunii flagrante și efectuarea percheziției, suma de 400 lei fiind găsită în biroul acestuia.

Ofițerul a fost condus la sediul DNA Oradea și, după aducerea la cunoștință a învinuirii și audierea în calitate de suspect, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În data de 5 ianuarie 2017, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a respins propunerea procurorului de arestare preventivă, dispunând măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile, inculpatul recunoscând săvârșirea faptelor.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.